Adrian Furnicã

Am plâns

Am închis ochii și am strigat
Numele tãu
Încercând sã-mi imaginez cum ar fi
Sã mã iubești
Mãcar un pic
Acum în ceasul al doisprezecelea

Am strâns pumnii încercând sã te prind
În cãușul palmelor
Atât de tare încât
Sã te simt ca fãcând parte
Din mine
Ca sã fiu sigur cã nu mai pleci

Am plâns un pic și am udat
Cu lacrimi locul unde ar fi trebuit
Sã fii,
Acolo, un pic mai jos de pleoapa
Umedã
Adapostitã de genele mele tremurânde

Am râs încet de glumele pe care
Ar fi trebuit sã mi le spui
Și m-am simțit mângâiat, subtil, dupã
Ureche
De șoaptele pe care am sperat
Cã am sã le aud de la tine

Apoi am bãut un strop de soare,
Am tras poarta dupã mine
Și am plecat acasã
Cã doar nu era sã înnoptez
În parcul de distracții.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Palidã mângâiere
  2. Mai… de tot
  3. Toamna iubirii
  4. Atingeri ireale
  5. Între douã bãtãi
  6. ????
  7. Mã doare
  8. Simțuri
  9. Regãsirea
  10. Oarecum perfect
  11. Și ce dacã, iubito…
  12. Ruga
  13. Nebun dupã tine
  14. Prea rece
  15. Vorbe
  16. Buza ta de sus
  17. Feminin
  18. Acolo unde se termina iubirea
  19. Prezent prea simplu
  20. Minunea de a fi existat

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii