Adrian Furnicã

Am plâns

Am închis ochii și am strigat
Numele tãu
Încercând sã-mi imaginez cum ar fi
Sã mã iubești
Mãcar un pic
Acum în ceasul al doisprezecelea

Am strâns pumnii încercând sã te prind
În cãușul palmelor
Atât de tare încât
Sã te simt ca fãcând parte
Din mine
Ca sã fiu sigur cã nu mai pleci

Am plâns un pic și am udat
Cu lacrimi locul unde ar fi trebuit
Sã fii,
Acolo, un pic mai jos de pleoapa
Umedã
Adapostitã de genele mele tremurânde

Am râs încet de glumele pe care
Ar fi trebuit sã mi le spui
Și m-am simțit mângâiat, subtil, dupã
Ureche
De șoaptele pe care am sperat
Cã am sã le aud de la tine

Apoi am bãut un strop de soare,
Am tras poarta dupã mine
Și am plecat acasã
Cã doar nu era sã înnoptez
În parcul de distracții.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. În spatele urechii
  2. Patã de culoare
  3. De ce-mi lipsești
  4. Cuvinte mai moi
  5. Tristețe
  6. ????
  7. Mai… de tot
  8. Cum te visez?
  9. Dragostea ta
  10. Întuneric
  11. Nud îmbãtãtor
  12. Tu și restul lumii
  13. O mânã de sentimente
  14. Jocul
  15. Labirintul
  16. Bun comun
  17. Buze tari
  18. Cerc floral
  19. Idei
  20. Noapte liniștitã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii