Adrian Furnicã

Am plâns

Am închis ochii și am strigat
Numele tãu
Încercând sã-mi imaginez cum ar fi
Sã mã iubești
Mãcar un pic
Acum în ceasul al doisprezecelea

Am strâns pumnii încercând sã te prind
În cãușul palmelor
Atât de tare încât
Sã te simt ca fãcând parte
Din mine
Ca sã fiu sigur cã nu mai pleci

Am plâns un pic și am udat
Cu lacrimi locul unde ar fi trebuit
Sã fii,
Acolo, un pic mai jos de pleoapa
Umedã
Adapostitã de genele mele tremurânde

Am râs încet de glumele pe care
Ar fi trebuit sã mi le spui
Și m-am simțit mângâiat, subtil, dupã
Ureche
De șoaptele pe care am sperat
Cã am sã le aud de la tine

Apoi am bãut un strop de soare,
Am tras poarta dupã mine
Și am plecat acasã
Cã doar nu era sã înnoptez
În parcul de distracții.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Am nevoie de tine
  2. Am sã plec din mine
  3. Patã de culoare
  4. Minunea de a fi existat
  5. Și ce dacã, iubito…
  6. Peste tine
  7. Rãscruce
  8. Decupaj
  9. Împotriva mea
  10. Indigestie
  11. N-aș fi crezut
  12. În direcția ta
  13. Oarecum perfect
  14. Poezie amarã
  15. Întuneric
  16. O mânã de sentimente
  17. Simțuri
  18. Unduiri
  19. Cuvinte nerostite
  20. Nebun dupã tine

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii