Adrian Furnicã

Am plâns

Am închis ochii și am strigat
Numele tãu
Încercând sã-mi imaginez cum ar fi
Sã mã iubești
Mãcar un pic
Acum în ceasul al doisprezecelea

Am strâns pumnii încercând sã te prind
În cãușul palmelor
Atât de tare încât
Sã te simt ca fãcând parte
Din mine
Ca sã fiu sigur cã nu mai pleci

Am plâns un pic și am udat
Cu lacrimi locul unde ar fi trebuit
Sã fii,
Acolo, un pic mai jos de pleoapa
Umedã
Adapostitã de genele mele tremurânde

Am râs încet de glumele pe care
Ar fi trebuit sã mi le spui
Și m-am simțit mângâiat, subtil, dupã
Ureche
De șoaptele pe care am sperat
Cã am sã le aud de la tine

Apoi am bãut un strop de soare,
Am tras poarta dupã mine
Și am plecat acasã
Cã doar nu era sã înnoptez
În parcul de distracții.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Sfâșiere
  2. O singurã ființã
  3. Și ce dacã, iubito…
  4. Cum te iubesc
  5. Cum te visez?
  6. Somnul de dinainte
  7. Înãuntru fãrã de sfârșit
  8. Bun comun
  9. Cu o secundã mai târziu
  10. Esti prea vie
  11. Nebãnuita neputințã
  12. Tristețe
  13. Senzații
  14. Ai sã mã iubești?
  15. Hibernare
  16. Nud îmbãtãtor
  17. Cadavrele cuvintelor
  18. Din cauza ta
  19. Încã o lacrimã...
  20. Palidã mângâiere

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii