Adrian Furnicã

Am plâns

Am închis ochii și am strigat
Numele tãu
Încercând sã-mi imaginez cum ar fi
Sã mã iubești
Mãcar un pic
Acum în ceasul al doisprezecelea

Am strâns pumnii încercând sã te prind
În cãușul palmelor
Atât de tare încât
Sã te simt ca fãcând parte
Din mine
Ca sã fiu sigur cã nu mai pleci

Am plâns un pic și am udat
Cu lacrimi locul unde ar fi trebuit
Sã fii,
Acolo, un pic mai jos de pleoapa
Umedã
Adapostitã de genele mele tremurânde

Am râs încet de glumele pe care
Ar fi trebuit sã mi le spui
Și m-am simțit mângâiat, subtil, dupã
Ureche
De șoaptele pe care am sperat
Cã am sã le aud de la tine

Apoi am bãut un strop de soare,
Am tras poarta dupã mine
Și am plecat acasã
Cã doar nu era sã înnoptez
În parcul de distracții.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Bun comun
  2. În mine parte
  3. Patã de culoare
  4. Chinuitoare pãrere
  5. Fãrã pereche
  6. Poezie amarã
  7. Nebãnuita neputințã
  8. Grãdina cuvintelor
  9. Unde ar fi trebuit sã fii
  10. Între douã bãtãi
  11. Indigestie
  12. Univers infinit de plăceri
  13. Când vei pleca
  14. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  15. N-aș fi crezut
  16. Dorințe nemãrturisite
  17. Încã te iubesc
  18. Aproape
  19. Risipirea
  20. Te iubesc

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii