Sã mai urcãm un gând
Iubito,
Cãtre rãscrucea de unde
Vom putea privi
În noi înșine,
Acolo sus, de unde
Se vede în depãrtare
O umbrã de îndoialã
Și un refuz de acceptare
Pe care le-am exilat pentru
Nesupunerea de a exista,
Acolo unde vânturile
Nu mai bat pentru cã
Nu mai existã nici ele
Lãsând locul
Viselor rãmase de îndeplinit
Și unde rãsãritul speranțelor
De frumos ne înnobileazã
Privirile

Sã mai urcãm, iubito
Gând dupã gând
Cu palmele la urechi
Ca sã auzim mai bine
Zgomotul unui sãrut
Impecabil, pe care l-am schimbat
Între noi,
Care ne rãsunã, încã, în memorie
Și pe care aș vrea sã-l pãstrez
Cât mai la vedere
Ca sã știu ce sã fac și mâine.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
2. Mecanism matematic și misogin
3. Conținut
4. Altfel, de ce?
5. Încã o lacrimã...
6. Ochii tãi
7. Limbaj
8. Licurici
9. Cadavrele cuvintelor
10. Idei
11. Cum te iubesc
12. Vâltoare
13. Somnul de dinainte
14. Mãnunchiuri
15. Dorințe nemãrturisite
16. Revelația
17. Te iubesc
18. Bun comun
19. Sãrutul încrâncenat și singur
20. Nerostire