Adrian Furnicã

Nerostire

Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Te simt în mine
  2. Marginea existenței
  3. Cuvinte mai moi
  4. Umed și cald
  5. Mai stai…
  6. Noi
  7. Ma uit in largul marii caprui
  8. Mã doare
  9. O singurã ființã
  10. Sfâșiere
  11. Licitație
  12. Cu o secundã mai târziu
  13. Cheia norocului
  14. Noapte liniștitã
  15. Cu fața cãtre mine
  16. Disperare
  17. Hibernare
  18. Nebun dupã tine
  19. Mai… de tot
  20. Fluturii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii