Adrian Furnicã

Nerostire

Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cu tine
  2. Fãrã pereche
  3. Aproape
  4. Lupta
  5. Captivã
  6. Ochii tãi
  7. Grãdina cuvintelor
  8. Oarecum perfect
  9. Zâmbet rece
  10. Nãpãdit
  11. Decupaj
  12. Neant
  13. Licitație
  14. Inventar
  15. Umbrele noptii
  16. Când vei pleca
  17. Adio, realitate
  18. Indigestie
  19. O singurã ființã
  20. Idei

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii