Adrian Furnicã

Nerostire

Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cuvinte mai moi
  2. Mecanism matematic și misogin
  3. Te simt în mine
  4. Altfel, de ce?
  5. Rotunjimile iubirii
  6. Cu o secundã mai târziu
  7. Într-o cutã
  8. Te iubesc
  9. Buze tari
  10. Ochii tãi
  11. Pedeapsa
  12. Poate cine știe…
  13. Sã mã sãruți
  14. Regãsirea
  15. Cuvinte nerostite
  16. Risipirea
  17. Dragostea ta
  18. Lupta
  19. Dorințe nemãrturisite
  20. Am scris invers

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii