Adrian Furnicã

Nerostire

Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Șoapte
  2. De ce-mi lipsești
  3. Întuneric
  4. Te simt în mine
  5. Cum te iubesc
  6. Dragoste de vânzare
  7. N-aș fi crezut
  8. Înãuntru fãrã de sfârșit
  9. Labirintul
  10. În spatele urechii
  11. Încã te iubesc
  12. Noapte liniștitã
  13. Hibernare
  14. Feminin
  15. Captivã
  16. Într-o cutã
  17. Adio, realitate
  18. Rotunjimile iubirii
  19. Neant
  20. Umbrele noptii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii