Adrian Furnicã

Nerostire

Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mecanism matematic și misogin
  2. N-aș fi crezut
  3. Patã de culoare
  4. Cuvinte mai moi
  5. Noi
  6. Palidã mângâiere
  7. Aproape
  8. Lupta
  9. Nebãnuita neputințã
  10. Ai sã mã iubești?
  11. Mirare
  12. Cu tine
  13. Nu te-am cunoscut niciodatã
  14. Te iubesc
  15. Poate cine știe…
  16. Oarecum perfect
  17. Limbaj
  18. Îmbrãcatã în luminã
  19. Mi-e dor
  20. Mai în interior

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii