Adrian Furnicã

Nerostire

Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Imaginea ta
  2. Îmbrãcatã în luminã
  3. Fãrã pereche
  4. Dragoste de vânzare
  5. Mai stai…
  6. Neant
  7. Hibernare
  8. Adio, realitate
  9. Regãsirea
  10. Patã de culoare
  11. Din cauza ta
  12. Umbrele noptii
  13. Eu-tu
  14. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  15. Definitiv
  16. Mirare
  17. Noi
  18. Rãscruce
  19. Lucire clarã
  20. Atât de departe

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii