Nerostire
Privesc cu jind negura
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.
În care ar fi trebuit sã-mi fii luminã
Și-mi strâng la piept emoțiile tremurânde
Pe care numai privirea ta le-ar putea face
Sã mai existe.
Îmi strigã liniștea-n urechi, râsete
Amare
Și buzele reci își doresc acoperãmânt de
Sãrut uitat în vânt
Iar cuvintele nerostite se tânguie și ele în
Întuneric, în speranța ca mãcar mâine
Le voi silabisi încet
Însãilând, stingher, un gând de
Rãmas bun.
