Adrian Furnicã

Adio, realitate

Sã tragem linia și sã adunãm
Începând cu ce-a fost mai bun:
Un pic de fericire
Când te-am ținut de mânã prima oarã
O beție cruntã când m-ai privit în ochi,
Cu adevãrat,
Nu ca pânã atunci
O amețealã mare dupã primul sãrut,
Doamne, ce scurt a fost…
Și o lacrimã de bine ai venit
În Paradis
Acolo unde n-am mai fost niciodatã

Adio, realitate, cãci cine- a mai vãzut
Așa atingere a sânului stâng
Deasupra inimii,
Mângâierea diafanã a coapselor
Infinite
Nopțile atât de albe și zilele
Atât de scurte
Și așa mai departe…

Simțurile toate au paralizat
Când te-ai instalat, cu bagaj cu tot
În capul meu
Și-ai pus stãpânire pe tot ce mișcã
Prin gânduri, prin priviri
Prin dorințe
Ce amorțealã plãcutã!

Putem, oare, sã cãdem la o învoialã
Sã scãdem din toate astea
Prima minciuna și sã ne facem
Cã nu a existat?
Pentru cã, n-are rost sã ne împiedicãm
În viațã de lucruri mãrunte.

      Comentarii (1):

tot sorescu: O femeie pe care am iubit-o Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit Fac zero.

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mãnunchiuri
  2. Nud îmbãtãtor
  3. Fãrã pereche
  4. Tu și restul lumii
  5. Grãdina cuvintelor
  6. Mai… de tot
  7. Într-o cutã
  8. Incertitudine
  9. Neant
  10. Tristeți sublim uitate
  11. Semnul tãu
  12. Peste tine
  13. Chinuitoare pãrere
  14. Cu o secundã mai târziu
  15. Nu te-am cunoscut niciodatã
  16. Palidã mângâiere
  17. Poate cine știe…
  18. Alb
  19. Metamorfoza
  20. În spatele urechii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii