Adrian Furnicã

Te iubesc

Am simțit cum zâmbetul tãu
Îmi transformã
Brațele goale
Cãzute la pãmânt
În aripi,
Cum mã învațã sã zbor
Cãtre înaltul gândurilor
Amețit de infinitul de culoare
Pe care mi l-ai dezvãluit
Din nimic
Am vãzut cum lumea
Nu mai este doar un deșert
De cenușã
Apãsãtor și gri

Iar visele nãscute
Libere
Din umbra lor
Îngânã simplu doar

Te iubesc.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Atât de departe
  2. Biografie
  3. Lupta
  4. Iubita mea
  5. Nu te-am cunoscut niciodatã
  6. În mine parte
  7. Unde se termina iubirea
  8. Între douã bãtãi
  9. Poezie amarã
  10. Limbaj
  11. Zâmbet rece
  12. Inventar
  13. Regãsirea
  14. Oarecum perfect
  15. Unduiri
  16. Cheia norocului
  17. Buze tari
  18. Încã o lacrimã...
  19. Trupurile viselor
  20. Pedeapsa

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii