Adrian Furnicã

Te iubesc

Am simțit cum zâmbetul tãu
Îmi transformã
Brațele goale
Cãzute la pãmânt
În aripi,
Cum mã învațã sã zbor
Cãtre înaltul gândurilor
Amețit de infinitul de culoare
Pe care mi l-ai dezvãluit
Din nimic
Am vãzut cum lumea
Nu mai este doar un deșert
De cenușã
Apãsãtor și gri

Iar visele nãscute
Libere
Din umbra lor
Îngânã simplu doar

Te iubesc.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Minunea de a fi existat
  2. Într-o cutã
  3. Tu și restul lumii
  4. Idei
  5. Risipirea
  6. Conținut
  7. Identic cu tine
  8. O picãturã din sufletul tãu
  9. Mirare
  10. Nerostire
  11. Palidã mângâiere
  12. O singurã ființã
  13. Întuneric
  14. Nebãnuita neputințã
  15. Buze tari
  16. Cum te visez?
  17. Unduiri
  18. Oarecum perfect
  19. Ochii tãi
  20. Mecanism matematic și misogin

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii