Adrian Furnicã

Te iubesc

Am simțit cum zâmbetul tãu
Îmi transformã
Brațele goale
Cãzute la pãmânt
În aripi,
Cum mã învațã sã zbor
Cãtre înaltul gândurilor
Amețit de infinitul de culoare
Pe care mi l-ai dezvãluit
Din nimic
Am vãzut cum lumea
Nu mai este doar un deșert
De cenușã
Apãsãtor și gri

Iar visele nãscute
Libere
Din umbra lor
Îngânã simplu doar

Te iubesc.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Inventar
  2. Pedeapsa
  3. Tristeți sublim uitate
  4. Atingeri ireale
  5. Nebãnuita neputințã
  6. Împotriva mea
  7. Senzații
  8. Când vei pleca
  9. Înãuntru fãrã de sfârșit
  10. Simțuri
  11. Conținut
  12. Mai în interior
  13. Tristețea de a te fi cunoscut
  14. Sfâșiere
  15. Cadavrele cuvintelor
  16. Șoapte
  17. Cuvinte mai moi
  18. Prezent prea simplu
  19. O mânã de sentimente
  20. Decupaj

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii