Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. ????
  2. Când vei pleca
  3. Pedeapsa
  4. Cu tine
  5. Labirintul
  6. Noapte liniștitã
  7. Disperare
  8. Mai stai…
  9. Fluturii
  10. Trupurile viselor
  11. Prea rece
  12. Indigestie
  13. Un fel de fericire
  14. Unde ar fi trebuit sã fii
  15. Întuneric
  16. Palidã mângâiere
  17. Bun comun
  18. Nãpãdit
  19. Dorințe nemãrturisite
  20. Marginea existenței

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii