Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Esti prea vie
  2. Senzații
  3. Aproape
  4. Tristețea de a te fi cunoscut
  5. Peste tine
  6. Somnul tãu
  7. Labirintul
  8. Cu fața cãtre mine
  9. Cum te visez?
  10. Oarecum perfect
  11. Cautare
  12. Conținut
  13. Întuneric
  14. Simțuri zdrențuite
  15. Sãrutul încrâncenat și singur
  16. Tristeți sublim uitate
  17. Iubita mea
  18. Unde se termina iubirea
  19. Regãsirea
  20. Mecanism matematic și misogin

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii