Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mã doare
  2. Epilog
  3. Am scris invers
  4. Cu o secundã mai târziu
  5. Bun comun
  6. Univers infinit de plăceri
  7. O singurã ființã
  8. Sãrutul încrâncenat și singur
  9. Biografie
  10. Cadavrele cuvintelor
  11. Un fel de fericire
  12. Iubita mea
  13. Umbrele noptii
  14. Patã de culoare
  15. Prea rece
  16. Senzații
  17. Dorința
  18. ????
  19. Cu fața cãtre mine
  20. Nãpãdit

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii