Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Un fel de fericire
  2. Noi
  3. Unde ar fi trebuit sã fii
  4. Idei
  5. Mai în interior
  6. Decupaj
  7. Identic cu tine
  8. Indigestie
  9. Altfel, de ce?
  10. Somnul de dinainte
  11. Regãsirea
  12. Fluturii
  13. Mecanism matematic și misogin
  14. Mãnunchiuri
  15. Licitație
  16. Licurici
  17. Mai stai…
  18. Cheia norocului
  19. Simțuri
  20. Semnul tãu

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii