Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Umbrele noptii
  2. Cu o secundã mai târziu
  3. Am scris invers
  4. Mai… de tot
  5. Simțuri zdrențuite
  6. Poezie amarã
  7. Pasiune
  8. Nebãnuita neputințã
  9. Vâltoare
  10. Tãcere
  11. Imaginea ta
  12. Suspinul
  13. Ma uit in largul marii caprui
  14. Unde se termina iubirea
  15. Metamorfoza
  16. Zâmbet rece
  17. Pedeapsa
  18. Te simt în mine
  19. Rãscruce
  20. Dorințe nemãrturisite

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii