Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Tristețea de a te fi cunoscut
  2. Poate cine știe…
  3. Conținut
  4. Rotunjimile iubirii
  5. Dragoste de vânzare
  6. Rãscruce
  7. Noi
  8. Unde se termina iubirea
  9. Cafea
  10. Palidã mângâiere
  11. Labirintul
  12. Atât de departe
  13. Nãpãdit
  14. Grãdina cuvintelor
  15. Încã o lacrimã...
  16. Dorința
  17. Într-o cutã
  18. Acest sentiment
  19. Nerostire
  20. Toamna iubirii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii