Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Suspinul
  2. Mecanism matematic și misogin
  3. Buze tari
  4. Atât de departe
  5. Licitație
  6. O mânã de sentimente
  7. Sãrutul încrâncenat și singur
  8. Rãscruce
  9. Palidã mângâiere
  10. Vâltoare
  11. Risipirea
  12. Disperare
  13. Chinuitoare pãrere
  14. Atingeri ireale
  15. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  16. Umed și cald
  17. Poate cine știe…
  18. Inventar
  19. Patã de culoare
  20. Cu fața cãtre mine

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii