Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Rãscruce
  2. Între douã bãtãi
  3. Unduiri
  4. Nud îmbãtãtor
  5. O singurã ființã
  6. Regãsirea
  7. Geometria iubirii
  8. Unde ar fi trebuit sã fii
  9. Bun comun
  10. Șoapte
  11. Te simt în mine
  12. În aceeași direcție
  13. Dorințe nemãrturisite
  14. Jocul
  15. Tristeți sublim uitate
  16. Unde se termina iubirea
  17. Mai în interior
  18. N-aș fi crezut
  19. Idei
  20. Dorința

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii