Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Tu și restul lumii
  2. Am plâns
  3. Revelația
  4. Un fel de fericire
  5. Chinuitoare pãrere
  6. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  7. În aceeași direcție
  8. Umed și cald
  9. Buza ta de sus
  10. Umbrele noptii
  11. Epilog
  12. Simțuri zdrențuite
  13. Disperare
  14. Cu fața cãtre mine
  15. Indigestie
  16. Mecanism matematic și misogin
  17. Într-o cutã
  18. Semnul tãu
  19. Incertitudine
  20. Fãrã pereche

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii