Adrian Furnicã

Biografie

Treceam, plimbându-mã cu mâinile
La spate
Pe calea bãtãtoritã a visurilor
Condamnate la moarte
Și priveam, îngândurat, portretele
Atârnate pe pereți, care
Aduceau aminte de mãreția
A tot ce am visat în tinerețe

Uite, aici, imaginea copilului
Iubind învãțãtoarea și visând
La premiul întâi, pe care nu l-a avut
Niciodatã
Apoi adolescentul care visa
Cum sã schimbe lumea care-l schimba
Pe el
Iubind frumos și necondiționat
Lumina ochilor ei și minciuna
Rãmasã amintire

Uite și primul sãrut la care am visat
Un an pânã sã-l întâlnesc
Și primele vise despre cum sã te prind
În brațe
Cãci, ce, oare, sunt visele, dacã nu dorințe ?

Privesc cu tristețe la tot ce-am sperat
Cândva și mã întreb, de ce a trebuit
Sã visez degeaba, atâta timp, când aș fi
Putut sã trec prin viațã mult mai
Inert ?
Și nu reușesc sã mã dumiresc nici acum
De ce dor atât de tare toate neîmplinirile
Pentru cã am vãzut cã visurile mor
Fãrã sã se tânguiascã?


Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Poezie amarã
  2. Împotriva mea
  3. Ochii tãi
  4. Suspinul
  5. Noi
  6. Definitiv
  7. Fãrã pereche
  8. Umed și cald
  9. Neant
  10. Feminin
  11. Șoapte
  12. De ce-mi lipsești
  13. Lucire clarã
  14. Pasiune
  15. Bun comun
  16. Prin mine
  17. Nu te-am cunoscut niciodatã
  18. Iubita mea
  19. Ai sã mã iubești?
  20. Incertitudine

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii