Adrian Furnicã

Definitiv

Ce bine-mi pare cã te vãd opacã
Pierdutã-n sunete perverse
Cu șoapte obligate iar sã tacã
Și lacrimile oprite sã se verse

Doream sã te primesc în inima icoanã
Și sã te siluiesc cu gând murdar
Iar în cearșeafuri sã te simt matroanã
Iubindu-mã din ce în ce mai rar.

De ce sã ne mințim cu gând plecat
Spre alte paturi de incesturi pline
Cu-aduceri noi aminte de umblat
Și sufletele triste dar senine

Nu ne-am promis destine adunate
Sub tainice dorinți neîmplinite
Ci doar minciuni dorite adevãrate
Țesute-n jurãminte infinite

Am plâns râzând în urma pașilor ce trec
Sperând în rãzbunarea necurmatã
Sã te sãrut ca de adio și sã plec
Și-apoi sã mor o datã și înc-o datã

Și-n dragostea ce-ți va veni din nou în suflet
Sub ochii dragi ai lui sã mã dorești
Sã te dezmierde-n van și-n al tãu cuget
Sã mã gãsești definitiv când mã gândești.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Vitrina sufletului tãu
  2. Cerc floral
  3. Suspinul
  4. Senzații
  5. Încã te iubesc
  6. Pedeapsa
  7. Simțuri
  8. Licitație
  9. Minunea de a fi existat
  10. N-aș fi crezut
  11. În mine parte
  12. Noapte liniștitã
  13. Poate cine știe…
  14. Marginea existenței
  15. Idei
  16. Revelația
  17. Tristeți sublim uitate
  18. Umbrele noptii
  19. Am scris invers
  20. Mãnunchiuri

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii