Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cu fața cãtre mine
  2. Pasiune
  3. Umbrele noptii
  4. Atingeri ireale
  5. Conținut
  6. Vorbe
  7. Șoapte
  8. Senzații
  9. Și ce dacã, iubito…
  10. Unde se termina iubirea
  11. Înãuntru fãrã de sfârșit
  12. Buza ta de sus
  13. Pedeapsa
  14. De ce-mi lipsești
  15. Întuneric
  16. Aproape
  17. Imaginea ta
  18. Lucire clarã
  19. Ruga
  20. Îmbrãcatã în luminã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii