Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Poate cine știe…
  2. Poezie amarã
  3. Geometria iubirii
  4. Din cauza ta
  5. Disperare
  6. Tãcere
  7. Identic cu tine
  8. Umed și cald
  9. Tristețe
  10. Prezent prea simplu
  11. Biografie
  12. Regãsirea
  13. Singur în mine
  14. Patã de culoare
  15. Toamna iubirii
  16. Te iubesc
  17. N-aș fi crezut
  18. Vise
  19. Buza ta de sus
  20. Nerostire

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii