Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Tu și restul lumii
  2. Biografie
  3. Somnul de dinainte
  4. Poezie amarã
  5. Întuneric
  6. Buza ta de sus
  7. Risipirea
  8. Imaginea ta
  9. O mânã de sentimente
  10. Semnul tãu
  11. Umed și cald
  12. O singurã ființã
  13. Cautare
  14. Licitație
  15. Zâmbet rece
  16. Lupta
  17. Și ce dacã, iubito…
  18. Sfâșiere
  19. Ruga
  20. Dorința

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii