Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Somnul tãu
  2. Tãcere
  3. ????
  4. Tristeți sublim uitate
  5. Acest sentiment
  6. Altfel, de ce?
  7. Am scris invers
  8. Trupurile viselor
  9. Minunea de a fi existat
  10. Te simt în mine
  11. Pedeapsa
  12. Vise
  13. Neant
  14. Disperare
  15. Oarecum perfect
  16. Geometria iubirii
  17. Cu fața cãtre mine
  18. Peste tine
  19. Un fel de fericire
  20. Chinuitoare pãrere

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii