Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Sã mã sãruți
  2. Întuneric
  3. Între douã bãtãi
  4. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  5. Nu te-am cunoscut niciodatã
  6. Prin mine
  7. Lupta
  8. Buza ta de sus
  9. Mi-e dor
  10. Dragostea ta
  11. Atât de departe
  12. Limbaj
  13. Zâmbet rece
  14. Risipirea
  15. Sentimente la întâmplare
  16. Simțuri zdrențuite
  17. Hibernare
  18. Vitrina sufletului tãu
  19. Biografie
  20. Palidã mângâiere

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii