Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Hibernare
  2. Dorințe nemãrturisite
  3. Încã te iubesc
  4. Decupaj
  5. Cuvinte nerostite
  6. Șoapte
  7. Incertitudine
  8. Vâltoare
  9. Patã de culoare
  10. Chinuitoare pãrere
  11. Captivã
  12. Te simt în mine
  13. De ce-mi lipsești
  14. Vitrina sufletului tãu
  15. Epilog
  16. Licitație
  17. În aceeași direcție
  18. Umed și cald
  19. Licurici
  20. Revelația

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii