Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mirare
  2. Tristeți sublim uitate
  3. Îmbrãcatã în luminã
  4. Vise
  5. Am scris invers
  6. Definitiv
  7. O singurã ființã
  8. Cum te visez?
  9. Cheia norocului
  10. Acest sentiment
  11. Chinuitoare pãrere
  12. Rãscruce
  13. Licurici
  14. Umbrele noptii
  15. Cadavrele cuvintelor
  16. Licitație
  17. Cautare
  18. Dorințe nemãrturisite
  19. Suspinul
  20. În direcția ta

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii