Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Împotriva mea
  2. Captivã
  3. Într-o cutã
  4. Ruga
  5. Peste tine
  6. Între douã bãtãi
  7. Mi-e dor
  8. Umbrele noptii
  9. Vorbe
  10. Mirare
  11. Nebãnuita neputințã
  12. Am scris invers
  13. Ai sã mã iubești?
  14. Șoapte
  15. Noi
  16. Vitrina sufletului tãu
  17. Sentimente la întâmplare
  18. Oarecum perfect
  19. Tristețea de a te fi cunoscut
  20. Tristeți sublim uitate

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii