Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Palidã mângâiere
  2. Nebãnuita neputințã
  3. Imaginea ta
  4. Noapte liniștitã
  5. Ochii tãi
  6. O singurã ființã
  7. Disperare
  8. Buza ta de sus
  9. Marginea existenței
  10. N-aș fi crezut
  11. Poezie amarã
  12. Iubita mea
  13. Feminin
  14. Risipirea
  15. Cuvinte nerostite
  16. Adio, realitate
  17. Tristețea de a te fi cunoscut
  18. Aproape
  19. Conținut
  20. Indigestie

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii