Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Ai sã mã iubești?
  2. Dorința
  3. Sã mã sãruți
  4. Rotunjimile iubirii
  5. Labirintul
  6. În spatele urechii
  7. Limbaj
  8. Vâltoare
  9. Ochii tãi
  10. Dragoste de vânzare
  11. Am plâns
  12. Trupurile viselor
  13. Sentimente la întâmplare
  14. Tãcere
  15. Conținut
  16. Înãuntru fãrã de sfârșit
  17. Jocul
  18. Mecanism matematic și misogin
  19. Unde se termina iubirea
  20. Altfel, de ce?

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii