Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Vâltoare
  2. Marginea existenței
  3. Chinuitoare pãrere
  4. Licitație
  5. Eu-tu
  6. Unde se termina iubirea
  7. Dragostea ta
  8. Ai sã mã iubești?
  9. Prezent prea simplu
  10. Acolo unde se termina iubirea
  11. Întuneric
  12. Lucire clarã
  13. Feminin
  14. Indigestie
  15. Mai stai…
  16. Într-o cutã
  17. Nebãnuita neputințã
  18. Cu tine
  19. Licurici
  20. Inventar

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii