Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Înãuntru fãrã de sfârșit
  2. Într-o cutã
  3. Inventar
  4. Bun comun
  5. Nerostire
  6. O picãturã din sufletul tãu
  7. Nud îmbãtãtor
  8. Altfel, de ce?
  9. În aceeași direcție
  10. Indigestie
  11. Imaginea ta
  12. Aproape
  13. Umbrele noptii
  14. Nu te-am cunoscut niciodatã
  15. Captivã
  16. Mecanism matematic și misogin
  17. Minunea de a fi existat
  18. Te iubesc
  19. Vise
  20. Semnul tãu

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii