Adrian Furnicã

Întuneric

Îmi strigã sufletul
Un gând de jale
Întunecat și apãsãtor
Peste pietrele din gândul meu
Care nu lasa în jur nici o fãrâmã
De ecou

Și atunci durerea nu se mai zbate
Între pereții tari și reci
Cãzând strat peste strat
Peste strat
În inima mea prea încercatã
De zbuciumul
Delirant al iubirii pentru
Tine

Și din avalanșa de bolovani
Ce au cãzut la pãmânt
De pe versanții abrubți ai
Existenței mele
Am salvat din memorie
Surâsul tãu implacabil
Și dragostea pentru tine
Ca sã-mi împodobeascã
Viața
Pentru cã nimeni nu poate trãi
La nesfârșit în întuneric.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Sãrutul încrâncenat și singur
  2. Simțuri
  3. Peste tine
  4. Bun comun
  5. În urma mea
  6. Unde ar fi trebuit sã fii
  7. Cautare
  8. Dorințe nemãrturisite
  9. Încã o lacrimã...
  10. În spatele urechii
  11. Disperare
  12. Minunea de a fi existat
  13. Prea rece
  14. Și ce dacã, iubito…
  15. Te simt în mine
  16. Cafea
  17. Vitrina sufletului tãu
  18. Sentimente la întâmplare
  19. Eu-tu
  20. Nebãnuita neputințã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii