Adrian Furnicã

Întuneric

Îmi strigã sufletul
Un gând de jale
Întunecat și apãsãtor
Peste pietrele din gândul meu
Care nu lasa în jur nici o fãrâmã
De ecou

Și atunci durerea nu se mai zbate
Între pereții tari și reci
Cãzând strat peste strat
Peste strat
În inima mea prea încercatã
De zbuciumul
Delirant al iubirii pentru
Tine

Și din avalanșa de bolovani
Ce au cãzut la pãmânt
De pe versanții abrubți ai
Existenței mele
Am salvat din memorie
Surâsul tãu implacabil
Și dragostea pentru tine
Ca sã-mi împodobeascã
Viața
Pentru cã nimeni nu poate trãi
La nesfârșit în întuneric.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Poate cine știe…
  2. Dorințe nemãrturisite
  3. Licurici
  4. Epilog
  5. Metamorfoza
  6. Prezent prea simplu
  7. Esti prea vie
  8. Cum te iubesc
  9. Mãnunchiuri
  10. O picãturã din sufletul tãu
  11. N-aș fi crezut
  12. Noi
  13. Biografie
  14. Labirintul
  15. Indigestie
  16. Cafea
  17. Identic cu tine
  18. Imaginea ta
  19. În aceeași direcție
  20. Prea rece

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii