Adrian Furnicã

Întuneric

Îmi strigã sufletul
Un gând de jale
Întunecat și apãsãtor
Peste pietrele din gândul meu
Care nu lasa în jur nici o fãrâmã
De ecou

Și atunci durerea nu se mai zbate
Între pereții tari și reci
Cãzând strat peste strat
Peste strat
În inima mea prea încercatã
De zbuciumul
Delirant al iubirii pentru
Tine

Și din avalanșa de bolovani
Ce au cãzut la pãmânt
De pe versanții abrubți ai
Existenței mele
Am salvat din memorie
Surâsul tãu implacabil
Și dragostea pentru tine
Ca sã-mi împodobeascã
Viața
Pentru cã nimeni nu poate trãi
La nesfârșit în întuneric.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mi-e dor
  2. Imaginea ta
  3. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  4. Tristețea de a te fi cunoscut
  5. Într-o cutã
  6. Noi
  7. Eu-tu
  8. Unde se termina iubirea
  9. Idei
  10. Un fel de fericire
  11. Risipirea
  12. Te simt în mine
  13. În spatele urechii
  14. Cu fața cãtre mine
  15. Te iubesc
  16. Nud îmbãtãtor
  17. De ce-mi lipsești
  18. Poate cine știe…
  19. Ma uit in largul marii caprui
  20. Dorințe nemãrturisite

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii