Adrian Furnicã

Întuneric

Îmi strigã sufletul
Un gând de jale
Întunecat și apãsãtor
Peste pietrele din gândul meu
Care nu lasa în jur nici o fãrâmã
De ecou

Și atunci durerea nu se mai zbate
Între pereții tari și reci
Cãzând strat peste strat
Peste strat
În inima mea prea încercatã
De zbuciumul
Delirant al iubirii pentru
Tine

Și din avalanșa de bolovani
Ce au cãzut la pãmânt
De pe versanții abrubți ai
Existenței mele
Am salvat din memorie
Surâsul tãu implacabil
Și dragostea pentru tine
Ca sã-mi împodobeascã
Viața
Pentru cã nimeni nu poate trãi
La nesfârșit în întuneric.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Poezie amarã
  2. Mai stai…
  3. Prin mine
  4. Epilog
  5. Senzații
  6. Labirintul
  7. Cuvinte nerostite
  8. Într-o cutã
  9. Incertitudine
  10. Biografie
  11. Revelația
  12. Înãuntru fãrã de sfârșit
  13. Dorința
  14. Bun comun
  15. În direcția ta
  16. Tãcere
  17. În urma mea
  18. Noapte liniștitã
  19. Minunea de a fi existat
  20. Buze tari

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii