Adrian Furnicã

Întuneric

Îmi strigã sufletul
Un gând de jale
Întunecat și apãsãtor
Peste pietrele din gândul meu
Care nu lasa în jur nici o fãrâmã
De ecou

Și atunci durerea nu se mai zbate
Între pereții tari și reci
Cãzând strat peste strat
Peste strat
În inima mea prea încercatã
De zbuciumul
Delirant al iubirii pentru
Tine

Și din avalanșa de bolovani
Ce au cãzut la pãmânt
De pe versanții abrubți ai
Existenței mele
Am salvat din memorie
Surâsul tãu implacabil
Și dragostea pentru tine
Ca sã-mi împodobeascã
Viața
Pentru cã nimeni nu poate trãi
La nesfârșit în întuneric.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Captivã
  2. Senzații
  3. Cautare
  4. Tristețea de a te fi cunoscut
  5. Șoapte
  6. Eu-tu
  7. Grãdina cuvintelor
  8. Nebãnuita neputințã
  9. Mai în interior
  10. Tristeți sublim uitate
  11. Poezie amarã
  12. Lupta
  13. Esti prea vie
  14. Disperare
  15. Mai… de tot
  16. Alb
  17. Cuvinte mai moi
  18. Minunea de a fi existat
  19. Din cauza ta
  20. Cerc floral

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii