M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Prin mine
2. Dorințe nemãrturisite
3. Am plâns
4. Mãnunchiuri
5. Umbrele noptii
6. Pasiune
7. Te simt în mine
8. Poezie amarã
9. Suspinul
10. Rãscruce
11. Acest sentiment
12. Am nevoie de tine
13. Grãdina cuvintelor
14. Feminin
15. Adio, realitate
16. Jocul
17. Altfel, de ce?
18. Încã o lacrimã...
19. Nud îmbãtãtor
20. Licurici