Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mecanism matematic și misogin
  2. Semnul tãu
  3. Între douã bãtãi
  4. Identic cu tine
  5. În spatele urechii
  6. Am scris invers
  7. Zâmbet rece
  8. Hibernare
  9. Chinuitoare pãrere
  10. Tristeți sublim uitate
  11. Dorința
  12. Cum te iubesc
  13. Dragostea ta
  14. Cadavrele cuvintelor
  15. Înãuntru fãrã de sfârșit
  16. Alb
  17. Imaginea ta
  18. Palidã mângâiere
  19. Tãcere
  20. Tristețe

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii