Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Șoapte
  2. Mai stai…
  3. Tãcere
  4. Cum te iubesc
  5. Incertitudine
  6. Identic cu tine
  7. Cu o secundã mai târziu
  8. Limbaj
  9. Esti prea vie
  10. Umed și cald
  11. În mine parte
  12. Mi-e dor
  13. Pedeapsa
  14. Ochii tãi
  15. Inventar
  16. O picãturã din sufletul tãu
  17. De ce-mi lipsești
  18. Somnul tãu
  19. Singur în mine
  20. Am nevoie de tine

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii