M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Noi
2. O mânã de sentimente
3. Nud îmbãtãtor
4. Cadavrele cuvintelor
5. Simțuri zdrențuite
6. Buze tari
7. Cuvinte mai moi
8. Alb
9. Prea rece
10. Ai sã mã iubești?
11. O singurã ființã
12. Regãsirea
13. Nerostire
14. Îmbrãcatã în luminã
15. Marginea existenței
16. Dorințe nemãrturisite
17. Noapte liniștitã
18. Licurici
19. Palidã mângâiere
20. Mã doare