Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Vise
  2. Fãrã pereche
  3. Vitrina sufletului tãu
  4. Cerc floral
  5. Împotriva mea
  6. Labirintul
  7. Marginea existenței
  8. Cu tine
  9. Când vei pleca
  10. Mi-e dor
  11. Lupta
  12. O picãturã din sufletul tãu
  13. Nebun dupã tine
  14. Incertitudine
  15. Cum te iubesc
  16. O singurã ființã
  17. În urma mea
  18. Îmbrãcatã în luminã
  19. Definitiv
  20. Și ce dacã, iubito…

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii