Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Esti prea vie
  2. Dorința
  3. Tãcere
  4. Nebãnuita neputințã
  5. Mi-e dor
  6. O mânã de sentimente
  7. Simțuri
  8. Captivã
  9. Ma uit in largul marii caprui
  10. Feminin
  11. Zâmbet rece
  12. Te iubesc
  13. Am nevoie de tine
  14. Chinuitoare pãrere
  15. În urma mea
  16. Palidã mângâiere
  17. Umbrele noptii
  18. Nud îmbãtãtor
  19. Nãpãdit
  20. Mai… de tot

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii