Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Esti prea vie
  2. Ruga
  3. Feminin
  4. Unduiri
  5. Biografie
  6. Nãpãdit
  7. Ai sã mã iubești?
  8. Atât de departe
  9. Poate cine știe…
  10. Poezie amarã
  11. Mã doare
  12. Patã de culoare
  13. Vitrina sufletului tãu
  14. Eu-tu
  15. Îmbrãcatã în luminã
  16. O picãturã din sufletul tãu
  17. Conținut
  18. Licurici
  19. Când vei pleca
  20. Noapte liniștitã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii