Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Între douã bãtãi
  2. Incertitudine
  3. Tãcere
  4. O picãturã din sufletul tãu
  5. Atingeri ireale
  6. Cum te visez?
  7. Idei
  8. Nu te-am cunoscut niciodatã
  9. În aceeași direcție
  10. Captivã
  11. În mine parte
  12. Licurici
  13. Oarecum perfect
  14. Geometria iubirii
  15. Cu fața cãtre mine
  16. Feminin
  17. Într-o cutã
  18. Vise
  19. Poezie amarã
  20. Palidã mângâiere

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii