Adrian Furnicã

Trupurile viselor

M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Somnul de dinainte
  2. Atât de departe
  3. Mã doare
  4. Inventar
  5. Oarecum perfect
  6. Alb
  7. Mai… de tot
  8. Lupta
  9. Din cauza ta
  10. Adio, realitate
  11. Bun comun
  12. Fluturii
  13. În mine parte
  14. Tristețea de a te fi cunoscut
  15. Disperare
  16. Decupaj
  17. Neant
  18. Noapte liniștitã
  19. Umbrele noptii
  20. Când vei pleca

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii