Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Sã mã sãruți
  2. Sfâșiere
  3. Am sã plec din mine
  4. Labirintul
  5. Vise
  6. Poezie amarã
  7. Univers infinit de plăceri
  8. Mirare
  9. Eu-tu
  10. Cerc floral
  11. Umbrele noptii
  12. Cadavrele cuvintelor
  13. Disperare
  14. Vâltoare
  15. Prin mine
  16. Împotriva mea
  17. Umed și cald
  18. Noapte liniștitã
  19. Minunea de a fi existat
  20. Incertitudine

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii