Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Noi
  2. O picãturã din sufletul tãu
  3. Cautare
  4. Minunea de a fi existat
  5. Ochii tãi
  6. Zâmbet rece
  7. Și ce dacã, iubito…
  8. ????
  9. Te iubesc
  10. Poezie amarã
  11. În mine parte
  12. Grãdina cuvintelor
  13. Atât de departe
  14. Unduiri
  15. Poate cine știe…
  16. Ruga
  17. Nebun dupã tine
  18. Semnul tãu
  19. Te iubesc
  20. Limbaj

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii