De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Noi
2. O picãturã din sufletul tãu
3. Cautare
4. Minunea de a fi existat
5. Ochii tãi
6. Zâmbet rece
7. Și ce dacã, iubito…
8. ????
9. Te iubesc
10. Poezie amarã
11. În mine parte
12. Grãdina cuvintelor
13. Atât de departe
14. Unduiri
15. Poate cine știe…
16. Ruga
17. Nebun dupã tine
18. Semnul tãu
19. Te iubesc
20. Limbaj