Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Sãrutul încrâncenat și singur
  2. Mai… de tot
  3. Într-o cutã
  4. Dorința
  5. Lupta
  6. Mirare
  7. Oarecum perfect
  8. Imaginea ta
  9. Nebãnuita neputințã
  10. Decupaj
  11. Unde ar fi trebuit sã fii
  12. Sentimente la întâmplare
  13. Cum te iubesc
  14. O picãturã din sufletul tãu
  15. Atingeri ireale
  16. Din cauza ta
  17. Mãnunchiuri
  18. În aceeași direcție
  19. Am scris invers
  20. Toamna iubirii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii