De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Poate cine știe…
2. Mã doare
3. Singur în mine
4. Adio, realitate
5. În direcția ta
6. De ce-mi lipsești
7. Buza ta de sus
8. Altfel, de ce?
9. ????
10. În urma mea
11. Îmbrãcatã în luminã
12. Într-o cutã
13. Revelația
14. Vorbe
15. Inventar
16. Cum te visez?
17. Unde se termina iubirea
18. Epilog
19. Imaginea ta
20. Împotriva mea