Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Incertitudine
  2. Hibernare
  3. Cadavrele cuvintelor
  4. Senzații
  5. Mecanism matematic și misogin
  6. Nãpãdit
  7. Încã te iubesc
  8. ????
  9. Ochii tãi
  10. Am nevoie de tine
  11. Umed și cald
  12. Din cauza ta
  13. Îmbrãcatã în luminã
  14. Univers infinit de plăceri
  15. Înãuntru fãrã de sfârșit
  16. Am sã plec din mine
  17. Unduiri
  18. Licurici
  19. Ruga
  20. Oarecum perfect

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii