De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. De ce-mi lipsești
2. Adio, realitate
3. Unde se termina iubirea
4. Am sã plec din mine
5. Ruga
6. În aceeași direcție
7. Nu te-am cunoscut niciodatã
8. Buza ta de sus
9. Întuneric
10. Mãnunchiuri
11. Cu o secundã mai târziu
12. Dorințe nemãrturisite
13. Incertitudine
14. Cu fața cãtre mine
15. Epilog
16. Inventar
17. În mine parte
18. Limbaj
19. ????
20. Suspinul