De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Semnul tãu
2. Ruga
3. Sãrutul încrâncenat și singur
4. Nãpãdit
5. Esti prea vie
6. Iubita mea
7. Mirare
8. Licurici
9. ????
10. Îmbrãcatã în luminã
11. Prea rece
12. Neant
13. Regãsirea
14. Revelația
15. Mai stai…
16. Marginea existenței
17. Cadavrele cuvintelor
18. În spatele urechii
19. Cerc floral
20. Poezie amarã