Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Noapte liniștitã
  2. Sentimente la întâmplare
  3. Din cauza ta
  4. Acest sentiment
  5. Identic cu tine
  6. Poate cine știe…
  7. Înãuntru fãrã de sfârșit
  8. Dragostea ta
  9. Nebãnuita neputințã
  10. Lupta
  11. Revelația
  12. Tristețea de a te fi cunoscut
  13. Cum te visez?
  14. Tãcere
  15. Ai sã mã iubești?
  16. Nãpãdit
  17. Epilog
  18. Adio, realitate
  19. Mai în interior
  20. Esti prea vie

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii