Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. N-aș fi crezut
  2. Toamna iubirii
  3. Îmbrãcatã în luminã
  4. Iubita mea
  5. Decupaj
  6. În direcția ta
  7. Sentimente la întâmplare
  8. În aceeași direcție
  9. Tu și restul lumii
  10. Altfel, de ce?
  11. Nud îmbãtãtor
  12. Simțuri
  13. O singurã ființã
  14. Am sã plec din mine
  15. Biografie
  16. Ai sã mã iubești?
  17. Dragostea ta
  18. Dragoste de vânzare
  19. Cerc floral
  20. Metamorfoza

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii