De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Mirare
2. Îmbrãcatã în luminã
3. O singurã ființã
4. Mi-e dor
5. Zâmbet rece
6. În spatele urechii
7. Trupurile viselor
8. Conținut
9. Grãdina cuvintelor
10. Lupta
11. N-aș fi crezut
12. În urma mea
13. Poate cine știe…
14. În direcția ta
15. Rãscruce
16. Într-o cutã
17. Simțuri zdrențuite
18. Dragostea ta
19. Altfel, de ce?
20. Când vei pleca