De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Buza ta de sus
2. Metamorfoza
3. Fãrã pereche
4. Adio, realitate
5. Vise
6. Hibernare
7. Încã o lacrimã...
8. Senzații
9. Cuvinte nerostite
10. Incertitudine
11. Somnul de dinainte
12. N-aș fi crezut
13. Acolo unde se termina iubirea
14. Alb
15. Geometria iubirii
16. Simțuri
17. Cafea
18. Vorbe
19. Neant
20. Atât de departe