De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Buze tari
2. Cuvinte nerostite
3. În spatele urechii
4. Unde ar fi trebuit sã fii
5. Pedeapsa
6. Atingeri ireale
7. Ai sã mã iubești?
8. Chinuitoare pãrere
9. Semnul tãu
10. Cautare
11. Patã de culoare
12. În mine parte
13. Risipirea
14. Tu și restul lumii
15. Simțuri zdrențuite
16. Imaginea ta
17. Unduiri
18. Ma uit in largul marii caprui
19. Cu fața cãtre mine
20. Limbaj