De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Tãcere
2. Senzații
3. Zâmbet rece
4. Nud îmbãtãtor
5. Mã doare
6. Mai în interior
7. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
8. Altfel, de ce?
9. Într-o cutã
10. Mecanism matematic și misogin
11. Atingeri ireale
12. Fluturii
13. Definitiv
14. Tristețea de a te fi cunoscut
15. Suspinul
16. Identic cu tine
17. Incertitudine
18. Fãrã pereche
19. În direcția ta
20. Cu o secundã mai târziu