Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Împotriva mea
  2. Vorbe
  3. Vâltoare
  4. Singur în mine
  5. Noapte liniștitã
  6. Cuvinte mai moi
  7. Ma uit in largul marii caprui
  8. Eu-tu
  9. Cautare
  10. Într-o cutã
  11. Altfel, de ce?
  12. Mãnunchiuri
  13. Licitație
  14. Toamna iubirii
  15. Unde se termina iubirea
  16. ????
  17. Pasiune
  18. Tristeți sublim uitate
  19. Șoapte
  20. Nu te-am cunoscut niciodatã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii