Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. În spatele urechii
  2. Încã o lacrimã...
  3. Toamna iubirii
  4. Vitrina sufletului tãu
  5. Ai sã mã iubești?
  6. Umed și cald
  7. Grãdina cuvintelor
  8. Identic cu tine
  9. O picãturã din sufletul tãu
  10. În direcția ta
  11. Fãrã pereche
  12. Rãscruce
  13. Senzații
  14. Incertitudine
  15. Geometria iubirii
  16. Poezie amarã
  17. Te iubesc
  18. Între douã bãtãi
  19. Vise
  20. Dorințe nemãrturisite

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii