De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Sã mã sãruți
2. Sfâșiere
3. Am sã plec din mine
4. Labirintul
5. Vise
6. Poezie amarã
7. Univers infinit de plăceri
8. Mirare
9. Eu-tu
10. Cerc floral
11. Umbrele noptii
12. Cadavrele cuvintelor
13. Disperare
14. Vâltoare
15. Prin mine
16. Împotriva mea
17. Umed și cald
18. Noapte liniștitã
19. Minunea de a fi existat
20. Incertitudine