De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Când vei pleca
2. Umed și cald
3. Tu și restul lumii
4. Încã o lacrimã...
5. Feminin
6. Îmbrãcatã în luminã
7. Acest sentiment
8. Aproape
9. Cerc floral
10. Cu o secundã mai târziu
11. Toamna iubirii
12. Licurici
13. Cuvinte nerostite
14. Cadavrele cuvintelor
15. Tristeți sublim uitate
16. Ma uit in largul marii caprui
17. Cum te iubesc
18. Nu te-am cunoscut niciodatã
19. Sentimente la întâmplare
20. Pasiune