Poate ar fi mai bine ca florile
Sã înceapã sã sângereze
Când le tãiem
Iar sufletul sã ne oblige
Sã le organizãm funeralii
Ca sã vedem cât de inutil
Este gestul nostru.
Ce plãcere ne mânã de la spate
Sã privim agonia lor
Și sã ne bucurãm, privindu-le
Cum mor încet
Închise între pereții
Imaginii noastre despre
Frumos?
Ce pãcat cã nu le mai putem
Aduce la viațã
Oricât le-am îngriji
Și oricâte lacrimi am vãrsa
Peste ele.
Poate, doar, dacã ar putea
Sã se tânguiascã
Le-am bãga mai mult în seamã
Sau, mãcar, ne-am astupa urechile
Rãmânând doar sã le privim
Cum mor în cauza culorilor.
Sau poate avem voie
Sã ucidem
Pentru o patã de culoare?
Mã tot gândesc: și dacã n-ar fi
Frumos sã le facem și un cimitir
Unde sã fim obligați sã le ducem
La final…
Eu cred cã de lene am ezita
Sã mai participãm la masacru…
Sau, în semn de protest, sã se vorbeascã
Între ele, florile, ca, de mâine, sã fie
Toate
Negre.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Un fel de fericire
2. Acolo unde se termina iubirea
3. Umbrele noptii
4. Rotunjimile iubirii
5. Nu te-am cunoscut niciodatã
6. Univers infinit de plăceri
7. Unduiri
8. Peste tine
9. Risipirea
10. Cautare
11. În mine parte
12. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
13. Labirintul
14. Tristeți sublim uitate
15. Nerostire
16. Mã doare
17. Indigestie
18. Definitiv
19. Și ce dacã, iubito…
20. Mai stai…