Poate ar fi mai bine ca florile
Sã înceapã sã sângereze
Când le tãiem
Iar sufletul sã ne oblige
Sã le organizãm funeralii
Ca sã vedem cât de inutil
Este gestul nostru.
Ce plãcere ne mânã de la spate
Sã privim agonia lor
Și sã ne bucurãm, privindu-le
Cum mor încet
Închise între pereții
Imaginii noastre despre
Frumos?
Ce pãcat cã nu le mai putem
Aduce la viațã
Oricât le-am îngriji
Și oricâte lacrimi am vãrsa
Peste ele.
Poate, doar, dacã ar putea
Sã se tânguiascã
Le-am bãga mai mult în seamã
Sau, mãcar, ne-am astupa urechile
Rãmânând doar sã le privim
Cum mor în cauza culorilor.
Sau poate avem voie
Sã ucidem
Pentru o patã de culoare?
Mã tot gândesc: și dacã n-ar fi
Frumos sã le facem și un cimitir
Unde sã fim obligați sã le ducem
La final…
Eu cred cã de lene am ezita
Sã mai participãm la masacru…
Sau, în semn de protest, sã se vorbeascã
Între ele, florile, ca, de mâine, sã fie
Toate
Negre.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Conținut
2. Inventar
3. Decupaj
4. Te iubesc
5. Mecanism matematic și misogin
6. Grãdina cuvintelor
7. Poezie amarã
8. Marginea existenței
9. Mirare
10. Limbaj
11. Risipirea
12. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
13. Nãpãdit
14. Dorința
15. Mai în interior
16. Epilog
17. Oarecum perfect
18. Jocul
19. N-aș fi crezut
20. Ai sã mã iubești?