Privesc întunericul
Ce mã înconjoarã
Și care-mi intrã
Fãrã sã simt
În toatã ființa mea
Rãmasã suspendatã
Între dragostea pentru
Tine
Și nimic altceva
Pentru cã nimic altceva nu mai
Conteazã
Acolo unde amintirile
Pãlesc
Pentru cã nu mai au rost
Sã existe
Devenite inutile din cauza
Unui prezent prea simplu
Și dureros de frumos
Privesc întunericul
Din mine însumi
Ca pe un prieten bun
Ce vrea sã-mi ascundã
Durerea de a nu fi și tu aici
Lângã un surâs amar
Și o lacrimã stingherã,
Încercând sã o stingã
Cu un zâmbet de circumstanțã
Care sã ținã loc de
Ceea ce știm
Și ceea ce sperãm

Și doar un gând rãzleț
Cã mã vei iubi și mâine
Mai strãlucește în tot acest
Întuneric
Luminându-mi tot ceea ce
Simt cã mai am de trãit
Cu tine.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Singur în mine
2. Adio, realitate
3. Înãuntru fãrã de sfârșit
4. Incertitudine
5. Conținut
6. Licitație
7. Simțuri zdrențuite
8. Noi
9. Minunea de a fi existat
10. Epilog
11. Biografie
12. Într-o cutã
13. Cuvinte nerostite
14. Vise
15. Senzații
16. Cadavrele cuvintelor
17. ????
18. Lupta
19. Îmbrãcatã în luminã
20. Mai… de tot