Adrian Furnicã

Minunea de a fi existat

Îmi zboarã printre gânduri
Fulgi de zãpadã
Care se așeazã apoi peste
Tot și toate
Îmbrãcând în alb și cele mai negre
Amintiri
Astfel încât, de departe, totul sã parã
Atât de frumos și de pur

Clipa în care m-ai sãrutat
Își dã mâna cu cea în care ai
Plecat
Zâmbetul tãu dulce amar
Se împletește braț la braț
Cu minunea de fi existat
Urma palmei tale pe obrazul meu
Împreunã cu o lacrimã rebelã
Se bat cu zãpada
Aruncând în toate direcțiile
Umbrele de tristețe
Care nu vor sã intre în joc

Și peste toate, aerul rece din privirile
Tale
Se simte stãpân
Cãci iarna e frig
Și nu poți lãsa
Altfel lucrurile astea
Decât congelate.

Numai eu stau deasupra tuturor
Pãzind cu grijã peisajul
Imaculat
Ca nu cumva sã se spargã
Pentru cã lucrurile reci
Devin foarte ușor
Casante.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Tu și restul lumii
  2. Rotunjimile iubirii
  3. Poate cine știe…
  4. Îmbrãcatã în luminã
  5. Cadavrele cuvintelor
  6. Simțuri zdrențuite
  7. Cum te visez?
  8. Șoapte
  9. Am sã plec din mine
  10. Dragostea ta
  11. Sãrutul încrâncenat și singur
  12. Licurici
  13. Unduiri
  14. Iubita mea
  15. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  16. În urma mea
  17. Geometria iubirii
  18. Marginea existenței
  19. Fluturii
  20. Conținut

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii