Adrian Furnicã

Minunea de a fi existat

Îmi zboarã printre gânduri
Fulgi de zãpadã
Care se așeazã apoi peste
Tot și toate
Îmbrãcând în alb și cele mai negre
Amintiri
Astfel încât, de departe, totul sã parã
Atât de frumos și de pur

Clipa în care m-ai sãrutat
Își dã mâna cu cea în care ai
Plecat
Zâmbetul tãu dulce amar
Se împletește braț la braț
Cu minunea de fi existat
Urma palmei tale pe obrazul meu
Împreunã cu o lacrimã rebelã
Se bat cu zãpada
Aruncând în toate direcțiile
Umbrele de tristețe
Care nu vor sã intre în joc

Și peste toate, aerul rece din privirile
Tale
Se simte stãpân
Cãci iarna e frig
Și nu poți lãsa
Altfel lucrurile astea
Decât congelate.

Numai eu stau deasupra tuturor
Pãzind cu grijã peisajul
Imaculat
Ca nu cumva sã se spargã
Pentru cã lucrurile reci
Devin foarte ușor
Casante.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Fãrã pereche
  2. Patã de culoare
  3. Împotriva mea
  4. Buze tari
  5. Disperare
  6. Nãpãdit
  7. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  8. Te iubesc
  9. Încã o lacrimã...
  10. Am plâns
  11. Captivã
  12. Cadavrele cuvintelor
  13. Prea rece
  14. Sentimente la întâmplare
  15. Întuneric
  16. Cum te visez?
  17. Tristețe
  18. Umbrele noptii
  19. Tristeți sublim uitate
  20. Senzații

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii