Adrian Furnicã

Risipirea

Iubitei mele, într-o zi, i-am spus
C-aș vrea s-o pãrãsesc
Și-n locul ei sã strâng în brațe cerul
Iar inima sã-mi fie nor
Cãci mi-e prea grea de dragoste
Și sufletul sã-mi fie vânt
Sã poatã zbura nestingherit în lume.
Și doar privirea mea sã o caute
Mereu, pe ea, din înalt.
Iubita mea, atunci,
Cu ochii triști
M-a strâns în cãușul palmei
Și vãrsând o lacrimã de dorul meu
M-a suflat ușor
Împrãștiindu-mã în cele patru zãri.


Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Feminin
  2. Trupurile viselor
  3. Umbrele noptii
  4. Acest sentiment
  5. Indigestie
  6. Metamorfoza
  7. Poezie amarã
  8. Licurici
  9. Altfel, de ce?
  10. Într-o cutã
  11. În spatele urechii
  12. Mãnunchiuri
  13. Acolo unde se termina iubirea
  14. Definitiv
  15. Somnul de dinainte
  16. Atingeri ireale
  17. Am nevoie de tine
  18. O picãturã din sufletul tãu
  19. Imaginea ta
  20. Adio, realitate

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii