Adrian Furnicã

Risipirea

Iubitei mele, într-o zi, i-am spus
C-aș vrea s-o pãrãsesc
Și-n locul ei sã strâng în brațe cerul
Iar inima sã-mi fie nor
Cãci mi-e prea grea de dragoste
Și sufletul sã-mi fie vânt
Sã poatã zbura nestingherit în lume.
Și doar privirea mea sã o caute
Mereu, pe ea, din înalt.
Iubita mea, atunci,
Cu ochii triști
M-a strâns în cãușul palmei
Și vãrsând o lacrimã de dorul meu
M-a suflat ușor
Împrãștiindu-mã în cele patru zãri.


Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Nebãnuita neputințã
  2. Încã o lacrimã...
  3. Am plâns
  4. Un fel de fericire
  5. Feminin
  6. Vâltoare
  7. Zâmbet rece
  8. Epilog
  9. Revelația
  10. Iubita mea
  11. Între douã bãtãi
  12. Dragostea ta
  13. Cautare
  14. Vorbe
  15. Captivã
  16. Trupurile viselor
  17. Chinuitoare pãrere
  18. Biografie
  19. Identic cu tine
  20. Hibernare

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii