Adrian Furnicã

Risipirea

Iubitei mele, într-o zi, i-am spus
C-aș vrea s-o pãrãsesc
Și-n locul ei sã strâng în brațe cerul
Iar inima sã-mi fie nor
Cãci mi-e prea grea de dragoste
Și sufletul sã-mi fie vânt
Sã poatã zbura nestingherit în lume.
Și doar privirea mea sã o caute
Mereu, pe ea, din înalt.
Iubita mea, atunci,
Cu ochii triști
M-a strâns în cãușul palmei
Și vãrsând o lacrimã de dorul meu
M-a suflat ușor
Împrãștiindu-mã în cele patru zãri.


Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Epilog
  2. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  3. Îmbrãcatã în luminã
  4. Aproape
  5. Am plâns
  6. Esti prea vie
  7. Încã te iubesc
  8. Prin mine
  9. Împotriva mea
  10. Cu tine
  11. Șoapte
  12. Când vei pleca
  13. Și ce dacã, iubito…
  14. Vorbe
  15. Sfâșiere
  16. Tristețea de a te fi cunoscut
  17. Peste tine
  18. Umbrele noptii
  19. Simțuri zdrențuite
  20. Oarecum perfect

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii