Adrian Furnicã

Risipirea

Iubitei mele, într-o zi, i-am spus
C-aș vrea s-o pãrãsesc
Și-n locul ei sã strâng în brațe cerul
Iar inima sã-mi fie nor
Cãci mi-e prea grea de dragoste
Și sufletul sã-mi fie vânt
Sã poatã zbura nestingherit în lume.
Și doar privirea mea sã o caute
Mereu, pe ea, din înalt.
Iubita mea, atunci,
Cu ochii triști
M-a strâns în cãușul palmei
Și vãrsând o lacrimã de dorul meu
M-a suflat ușor
Împrãștiindu-mã în cele patru zãri.


Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mecanism matematic și misogin
  2. Labirintul
  3. Epilog
  4. În spatele urechii
  5. Te simt în mine
  6. Idei
  7. Sãrutul încrâncenat și singur
  8. Nud îmbãtãtor
  9. Peste tine
  10. Șoapte
  11. Neant
  12. O picãturã din sufletul tãu
  13. Rãscruce
  14. Eu-tu
  15. Ai sã mã iubești?
  16. Atât de departe
  17. Licurici
  18. Incertitudine
  19. Lupta
  20. Somnul de dinainte

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii