Adrian Furnicã

Semnul tãu

Îmi vine sã plâng
Și-mi vine sã-mi iau adio de la speranțã
Aș vrea sã aprind lumânãri
Pentru iubirile moarte înainte de a se naște
Astfel sã pot lumina încet și fãrã spor
Drumul sufletelor pãrãsite cãtre casã
Încerc sã dospesc amãrãciunea
Doar, doar o muri înecatã în propria-i grandoare
Vreau sã ucid cu sânge rece
Ideea fericitã a dispariției premature
Urãsc cu înfrigurare lipsa de luminã
Dar îmi doresc umbra ta peste mine
Și nimic nu-mi poate preschimba
Adâncirea în neantul uitãrii
Mai bine decât semnul
Tãu.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cuvinte mai moi
  2. Și ce dacã, iubito…
  3. Sentimente la întâmplare
  4. Adio, realitate
  5. Unde se termina iubirea
  6. Cum te iubesc
  7. Pasiune
  8. Nebãnuita neputințã
  9. Biografie
  10. Palidã mângâiere
  11. Înãuntru fãrã de sfârșit
  12. Poezie amarã
  13. Senzații
  14. Cuvinte nerostite
  15. Împotriva mea
  16. Epilog
  17. Șoapte
  18. Alb
  19. Idei
  20. Încã o lacrimã...

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii