Din când în când mã invit la
O cafea, așa, ca sã mai stau de vorbã
Cu mine însumi.

Mai flecãrim, mai tãiem
Firul în patru
Îi facem nod și-l tãiem din nou
Apoi împarțim infinitul în douã:
Tu
Și restul lumii.

Evident, cu mine însumi
Nu pot vorbi în contradictoriu
Despre lume și viațã, pentru cã
Aș muri de plictisealã, nu ?
Cã, doarã
Ce-ar mai fi de zis ?

Lumea este așa de micã, însã, în comparație
Cu tine, universul meu nespus
Netrãit și necunoscut
Izvorul tuturor speranțelor
Și cãlãul majoritații viselor.

Și de fiecare datã când vorbesc
Cu mine însumi, despre tine
Mã cert îngrozitor
Îmi arunc în fațã cele mai urâte vorbe
Și-mi vine sã-mi trag palme.
Noroc cã cel mai deștept cedeazã
Și suduind îngrozitor
Îmi întorc spatele și-mi promit sã
Nu mai deschid subiectul
Niciodatã.

Și uite așa în fiecare zi.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Întuneric
2. O mânã de sentimente
3. De ce-mi lipsești
4. Te simt în mine
5. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
6. Metamorfoza
7. Buze tari
8. Ai sã mã iubești?
9. Idei
10. Mi-e dor
11. Risipirea
12. Iubita mea
13. Am scris invers
14. Cerc floral
15. Senzații
16. Nãpãdit
17. Un fel de fericire
18. Mãnunchiuri
19. Somnul tãu
20. Imaginea ta