Din când în când mã invit la
O cafea, așa, ca sã mai stau de vorbã
Cu mine însumi.

Mai flecãrim, mai tãiem
Firul în patru
Îi facem nod și-l tãiem din nou
Apoi împarțim infinitul în douã:
Tu
Și restul lumii.

Evident, cu mine însumi
Nu pot vorbi în contradictoriu
Despre lume și viațã, pentru cã
Aș muri de plictisealã, nu ?
Cã, doarã
Ce-ar mai fi de zis ?

Lumea este așa de micã, însã, în comparație
Cu tine, universul meu nespus
Netrãit și necunoscut
Izvorul tuturor speranțelor
Și cãlãul majoritații viselor.

Și de fiecare datã când vorbesc
Cu mine însumi, despre tine
Mã cert îngrozitor
Îmi arunc în fațã cele mai urâte vorbe
Și-mi vine sã-mi trag palme.
Noroc cã cel mai deștept cedeazã
Și suduind îngrozitor
Îmi întorc spatele și-mi promit sã
Nu mai deschid subiectul
Niciodatã.

Și uite așa în fiecare zi.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Tristețea de a te fi cunoscut
2. Neant
3. Poate cine știe…
4. Risipirea
5. Nãpãdit
6. Între douã bãtãi
7. Prezent prea simplu
8. Noi
9. Înãuntru fãrã de sfârșit
10. Acest sentiment
11. Lucire clarã
12. Am sã plec din mine
13. Bun comun
14. Și ce dacã, iubito…
15. Rotunjimile iubirii
16. Mirare
17. Patã de culoare
18. Ai sã mã iubești?
19. Am scris invers
20. Noapte liniștitã