Din când în când mã invit la
O cafea, așa, ca sã mai stau de vorbã
Cu mine însumi.

Mai flecãrim, mai tãiem
Firul în patru
Îi facem nod și-l tãiem din nou
Apoi împarțim infinitul în douã:
Tu
Și restul lumii.

Evident, cu mine însumi
Nu pot vorbi în contradictoriu
Despre lume și viațã, pentru cã
Aș muri de plictisealã, nu ?
Cã, doarã
Ce-ar mai fi de zis ?

Lumea este așa de micã, însã, în comparație
Cu tine, universul meu nespus
Netrãit și necunoscut
Izvorul tuturor speranțelor
Și cãlãul majoritații viselor.

Și de fiecare datã când vorbesc
Cu mine însumi, despre tine
Mã cert îngrozitor
Îmi arunc în fațã cele mai urâte vorbe
Și-mi vine sã-mi trag palme.
Noroc cã cel mai deștept cedeazã
Și suduind îngrozitor
Îmi întorc spatele și-mi promit sã
Nu mai deschid subiectul
Niciodatã.

Și uite așa în fiecare zi.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
2. Poezie amarã
3. Unde ar fi trebuit sã fii
4. Idei
5. Încã o lacrimã...
6. Cheia norocului
7. Semnul tãu
8. Jocul
9. Cu o secundã mai târziu
10. Prin mine
11. Noi
12. Cu fața cãtre mine
13. Vitrina sufletului tãu
14. Simțuri
15. Cerc floral
16. În spatele urechii
17. Palidã mângâiere
18. Întuneric
19. Mai stai…
20. Captivã