Adrian Furnicã

Oarecum perfect

Sunt convins cã te simți bine
Dupã ce, ieri, ai dãrâmat de pe socluri
Toți îngerii din grãdina iubirii

Mã uit din depãrtare și
Pe capetele hâde ale coloanelor,
Printre cioburi și sfãrâmãturi
Se mai vede urma tãlpilor pe care
Se sprijineau slujitorii dragostei
Iar în aerul de deasupra
Ca o umbrã, plutește urma aripilor
Întinse cãtre cerul din care
S-au înfruptat odatã

Ai trecut veselã și cu râsul tãu
Rece și distant, oarecum perfect
Ai împins în neant tot ce clãdisem
Cu atâta trudã în zilele ce au trecut
Peste noi.

Acum stau pe o bancã
Și privesc cu tristețe norii negrii
Ce se adunã, ca un fãcut, sã plângã
Peste ruine ca un ultim omagiu adus
Unei iubiri ce s-a stins fãrã speranțã

Voi mai rãmâne câteva momente
Sã mai contemplu imaginea ruinelor
Apoi mã voi retrage pentru cã știu
Din experiențã, cã nu se mai poate face
Nici o restaurare și voi închide
Cu un lacãt greu, porțile ruginite
Peste noapte

Dacã, însã, crezi cã mai treci pe aici
Vezi cã ți-am lãsat cheia într-un cui
Pe stâlpul din stânga, în dreptul inimii
De unde o poți lua foarte ușor,
Doar cu un gând

Apar și eu într-o clipitã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Simțuri
  2. Sãrutul încrâncenat și singur
  3. Acest sentiment
  4. Semnul tãu
  5. În spatele urechii
  6. Grãdina cuvintelor
  7. Idei
  8. Atât de departe
  9. Trupurile viselor
  10. Nerostire
  11. Marginea existenței
  12. Dorințe nemãrturisite
  13. Mirare
  14. Rãscruce
  15. Unde ar fi trebuit sã fii
  16. Într-o cutã
  17. Fluturii
  18. În urma mea
  19. Toamna iubirii
  20. Geometria iubirii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii