Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Prin mine
  2. Tristețe
  3. Feminin
  4. Grãdina cuvintelor
  5. Marginea existenței
  6. Atingeri ireale
  7. Noapte liniștitã
  8. Un fel de fericire
  9. Prea rece
  10. Univers infinit de plăceri
  11. Te simt în mine
  12. Conținut
  13. Unde ar fi trebuit sã fii
  14. Indigestie
  15. Ai sã mã iubești?
  16. Idei
  17. Vâltoare
  18. Somnul de dinainte
  19. Imaginea ta
  20. Definitiv

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii