Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cum te visez?
  2. Prezent prea simplu
  3. Oarecum perfect
  4. În aceeași direcție
  5. Te iubesc
  6. Bun comun
  7. Risipirea
  8. În spatele urechii
  9. Poezie amarã
  10. Unde se termina iubirea
  11. Dorințe nemãrturisite
  12. Metamorfoza
  13. Unde ar fi trebuit sã fii
  14. Fluturii
  15. Dragoste de vânzare
  16. Buza ta de sus
  17. Altfel, de ce?
  18. Înãuntru fãrã de sfârșit
  19. Mai… de tot
  20. Semnul tãu

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii