Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. De ce-mi lipsești
  2. Sã mã sãruți
  3. Zâmbet rece
  4. Tãcere
  5. Când vei pleca
  6. Nerostire
  7. Poate cine știe…
  8. Captivã
  9. Buza ta de sus
  10. Cu o secundã mai târziu
  11. Regãsirea
  12. Grãdina cuvintelor
  13. Bun comun
  14. Umed și cald
  15. Mai stai…
  16. Unde ar fi trebuit sã fii
  17. Suspinul
  18. Împotriva mea
  19. Cum te visez?
  20. Sãrutul încrâncenat și singur

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii