Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Îmbrãcatã în luminã
  2. Am plâns
  3. Poate cine știe…
  4. Imaginea ta
  5. Tãcere
  6. O singurã ființã
  7. Unduiri
  8. Peste tine
  9. Lupta
  10. Înãuntru fãrã de sfârșit
  11. N-aș fi crezut
  12. Încã o lacrimã...
  13. Pedeapsa
  14. Palidã mângâiere
  15. Între douã bãtãi
  16. Marginea existenței
  17. Prin mine
  18. Umed și cald
  19. Umbrele noptii
  20. Aproape

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii