Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Pasiune
  2. Prea rece
  3. Nerostire
  4. Minunea de a fi existat
  5. De ce-mi lipsești
  6. O picãturã din sufletul tãu
  7. ????
  8. Revelația
  9. Într-o cutã
  10. Un fel de fericire
  11. Ruga
  12. Pedeapsa
  13. Te iubesc
  14. Indigestie
  15. Atât de departe
  16. Acolo unde se termina iubirea
  17. Vise
  18. Întuneric
  19. Esti prea vie
  20. Tristeți sublim uitate

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii