Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Chinuitoare pãrere
  2. Mãnunchiuri
  3. Unde ar fi trebuit sã fii
  4. Mi-e dor
  5. Mecanism matematic și misogin
  6. Nebãnuita neputințã
  7. În urma mea
  8. Neant
  9. Pedeapsa
  10. Mai… de tot
  11. Dragoste de vânzare
  12. Cafea
  13. Fluturii
  14. Ruga
  15. Prea rece
  16. Prezent prea simplu
  17. Din cauza ta
  18. O singurã ființã
  19. Cheia norocului
  20. Rãscruce

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii