Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cheia norocului
  2. Între douã bãtãi
  3. Întuneric
  4. Atingeri ireale
  5. Șoapte
  6. Marginea existenței
  7. Te iubesc
  8. Mecanism matematic și misogin
  9. Captivã
  10. Cautare
  11. Sãrutul încrâncenat și singur
  12. Sfâșiere
  13. Vâltoare
  14. Vorbe
  15. Tristețea de a te fi cunoscut
  16. Senzații
  17. Am sã plec din mine
  18. Noapte liniștitã
  19. Pasiune
  20. Poezie amarã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii