Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Șoapte
  2. Identic cu tine
  3. Umed și cald
  4. Nãpãdit
  5. Buze tari
  6. Te iubesc
  7. Într-o cutã
  8. Conținut
  9. Ruga
  10. Poezie amarã
  11. Mecanism matematic și misogin
  12. Palidã mângâiere
  13. Vâltoare
  14. Încã te iubesc
  15. Hibernare
  16. Mi-e dor
  17. Unduiri
  18. Feminin
  19. Acolo unde se termina iubirea
  20. Între douã bãtãi

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii