Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Marginea existenței
  2. Nerostire
  3. Mãnunchiuri
  4. Regãsirea
  5. Prin mine
  6. Într-o cutã
  7. Poate cine știe…
  8. Metamorfoza
  9. Somnul tãu
  10. O singurã ființã
  11. Epilog
  12. Umbrele noptii
  13. Idei
  14. Între douã bãtãi
  15. Vise
  16. Aproape
  17. Mirare
  18. Definitiv
  19. Am plâns
  20. Dragoste de vânzare

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii