Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Înãuntru fãrã de sfârșit
  2. Inventar
  3. Tãcere
  4. Tristeți sublim uitate
  5. Chinuitoare pãrere
  6. În mine parte
  7. În urma mea
  8. Te iubesc
  9. Împotriva mea
  10. Nu te-am cunoscut niciodatã
  11. Neant
  12. Unde ar fi trebuit sã fii
  13. Poate cine știe…
  14. Poezie amarã
  15. Umed și cald
  16. Noi
  17. Semnul tãu
  18. Dragoste de vânzare
  19. Incertitudine
  20. Tristețea de a te fi cunoscut

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii