Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cafea
  2. Buze tari
  3. Tristeți sublim uitate
  4. Și ce dacã, iubito…
  5. Palidã mângâiere
  6. Neant
  7. Tristețea de a te fi cunoscut
  8. Cheia norocului
  9. Te iubesc
  10. Te iubesc
  11. Cadavrele cuvintelor
  12. Mirare
  13. Ma uit in largul marii caprui
  14. De ce-mi lipsești
  15. Mai în interior
  16. Bun comun
  17. Somnul de dinainte
  18. Simțuri
  19. Alb
  20. În spatele urechii

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii