Adrian Furnicã

Labirintul

Intrat-am noi, câțiva, în labirint
Ducând pe fruntea fiecãruia
Pecetea unui simțãmânt ciudat și
Nou
Eu purtam iubirea
Ea fericirea de a fi
În timp ce el cinstea cu gând curat
Poezia sufletelor împerecheate
În același destin
Și mai erau cu noi câțiva
Nevinovați și ei
La fel de curați și moi
În cãutare de destine.
Și-apoi s-a auzit un glas:
”Ce de petale fãrã formã!”
Și stinsu-ne-a pe toți în floare
Ce-o poartã drept la butonierã
Un fel de Minos
Jumãtate gând, jumãtate speranțã

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Nãpãdit
  2. Tristeți sublim uitate
  3. Metamorfoza
  4. Te simt în mine
  5. O mânã de sentimente
  6. Conținut
  7. Grãdina cuvintelor
  8. De ce-mi lipsești
  9. Încã te iubesc
  10. Cu o secundã mai târziu
  11. În urma mea
  12. Patã de culoare
  13. Iubita mea
  14. Definitiv
  15. Risipirea
  16. Ai sã mã iubești?
  17. Poezie amarã
  18. Cuvinte mai moi
  19. Tãcere
  20. O picãturã din sufletul tãu

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii