De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Trupurile viselor
2. Încã o lacrimã...
3. Cum te iubesc
4. Inventar
5. Vitrina sufletului tãu
6. Epilog
7. Acest sentiment
8. Nebãnuita neputințã
9. Somnul de dinainte
10. Lupta
11. Nãpãdit
12. Suspinul
13. Poezie amarã
14. Unde se termina iubirea
15. Nebun dupã tine
16. Împotriva mea
17. De ce-mi lipsești
18. Cu tine
19. Sentimente la întâmplare
20. Simțuri zdrențuite