Adrian Furnicã

Cadavrele cuvintelor

De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Somnul de dinainte
  2. Tãcere
  3. Și ce dacã, iubito…
  4. Nebun dupã tine
  5. Acolo unde se termina iubirea
  6. Oarecum perfect
  7. Simțuri
  8. O singurã ființã
  9. Captivã
  10. Mi-e dor
  11. Cu o secundã mai târziu
  12. Unde se termina iubirea
  13. În mine parte
  14. Încã o lacrimã...
  15. Geometria iubirii
  16. Sfâșiere
  17. Iubita mea
  18. Zâmbet rece
  19. ????
  20. De ce-mi lipsești

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii