De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Acolo unde se termina iubirea
2. Poezie amarã
3. Între douã bãtãi
4. Nebãnuita neputințã
5. Revelația
6. Dorința
7. Simțuri zdrențuite
8. Cu o secundã mai târziu
9. Împotriva mea
10. Înãuntru fãrã de sfârșit
11. Din cauza ta
12. Zâmbet rece
13. O picãturã din sufletul tãu
14. Risipirea
15. Jocul
16. Altfel, de ce?
17. Noi
18. Definitiv
19. Mai stai…
20. Metamorfoza