Adrian Furnicã

Cadavrele cuvintelor

De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Înãuntru fãrã de sfârșit
  2. Tãcere
  3. Nerostire
  4. Patã de culoare
  5. Singur în mine
  6. Mecanism matematic și misogin
  7. Umbrele noptii
  8. Sãrutul încrâncenat și singur
  9. Umed și cald
  10. Biografie
  11. Împotriva mea
  12. ????
  13. Alb
  14. În mine parte
  15. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  16. Ruga
  17. Rãscruce
  18. Prezent prea simplu
  19. Identic cu tine
  20. Senzații

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii