De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Revelația
2. Într-o cutã
3. Pasiune
4. Cum te visez?
5. Idei
6. Adio, realitate
7. Nerostire
8. Într-o cutã
9. Labirintul
10. Noapte liniștitã
11. Somnul tãu
12. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
13. Tristețe
14. Acest sentiment
15. Jocul
16. Atingeri ireale
17. Semnul tãu
18. Suspinul
19. Nebun dupã tine
20. Licitație