Ioan Grosan si colaborarea cu securitatea
Am auzit de Ioan Grosan pe vremea fostului regim cind intr-o seara la Radio Europa Libera cineva a citit citeva povestiri aparute daca nu ma insel in volumul "Trenul de noapte". Aveau un aer deosebit, critic, nou, de ironizare a aberatiilor din socieatea de atunci. M-am simtit solidar cu autorul, mi-a placut scriitura si am facut rost cu greu de volumul cu pricina care se dadea pe sub mina pentru ca nu se gasea. Acum ma simt inselat. Asociasem numele lui cu cel al unui om care s-a opus subtil si constant regimului si mentalitatilor kafkiene din epoca apusa. Pot intelege si nu i-am condamnat niciodata pe cei care au semnat angajamente de turnatori. Mai mult, i-am si iertat in sufletul meu pentru ca am auzit si stiu care erau metodele prin care erau fortati sa semneze acele angajamente. Numai cine nu a trait asemenea experiente si nu i-a fost frica niciodata poate sa critice acum. Singura mea durere este ca toti acestia care au semnat note informative au continuat sa se ascunda atunci cind au devenit persoane publice in noua societate in speranta ca poate nu vor fi descoperiti niciodata. Sint sigur ca valoarea ar fi triumfat in cazul lui Ioan Grosan si ar fi fost iertat daca imediat dupa revolutie ar fi iesit public si ar fi recunoascut ca a avut semnat un angajament. Acum, la 20 de ani dupa 1989 aceasta ar fi fost o liniuta uitata undeva adinc in cv-ul dinsului si situatia stinjenitoare de acum n-ar mai fi existat. Nu sint de acord cu decizia conducerii ziarului Adevarul de a-l indeparta de la acea publicatie dar o inteleg. Sper din toata inima sa nu apara si despre domnul Cartianu asa o stire ca sa nu am ocazia sa ma prapadesc de ris. In rest, continuati sa scrieti domnule Grosan ca sa acoperiti semnatura de pe angajament cu opera care va ramine sa va supravietuiasca.
