Adrian Furnicã

Al di Meola. Restul e tacere sau zgomot

Trăiesc tot timpul apăsat de sindromul evadării. Caut locuri în care să uit de societatea în care trăiesc, mă refugiez adesea între prieteni pe care îi folosesc ca pe un scut, îmi caut liniştea în literatură, film şi teatru, dar cel mai adesea în muzică. Aşa că de fiecare dată când am ocazia merg la concerte. Aşa am făcut şi aseară. Mi-am luat familia şi am mers să-l văd şi să-l ascult pe Al di Meola. Am acasă toata discografia lui plus toate cd-urile pe care apare ca invitat şi, bineînţeles, "Friday night in San Francisco" pe care apare cu John McLaughlin şi Paco de Lucia, album care mi-a schimbat definitiv percepţia despre ce se poate cânta la o chitară acustică. Am ajuns la Sala Palatului cam cu o oră mai devreme ca să mă plimb un pic pe lângă biserica Kreţulescu şi să mănânc o baclava de la o cofetarie turcească din apropiere. Lângă mine un grup de oameni cam de vârsta mea se dedulceau la placerile otomane râzând. Am înţeles din discuţiile lor că erau din Cluj. Veniseră special pentru concert. I-am admirat pentru că eu, deşi mi-aş fi dorit, nu m-am dus până la Cluj să-i văd pe Iron Maiden anul trecut. Promit să mă duc data viitoare. Am intrat în sala nu prea plină. M-am aşezat pe scaun şi am constat încă odată că trăiesc în România. Pe spatele mânerului de la scaun erau lipite nu una ci două bucăţi de gumă de mestecat bine întărite. Mă fac că nu observ. Pe scenă, patru scaune şi o baterie plus câteva microfoane. Nimic altceva. Gongul bate de trei ori, se stinge lumina şi se aprind câteva reflectoare colorate. Intră el. În cămaşă albă, deschisă la doi nasturi şi cu pantaloni negri. Se apropie de microfon şi prezintă trupa. Un acordeonist, un baterist şi încă o chitară. Şi el. Al di Meola. Se aşează cu toţii pe scaunele din spatele lor şi, după ce se privesc preţ de o clipită, se apucă să micşoreze sala. Să o îndoaie şi să o bage în buzunare. Apoi să o arunce în aerul devenit dintr-o data când prea dens, când prea rarefiat. Evadarea începuse. Dispăruseră ca prin farmec Vântu, Ghiţă, Necolaiciuc, Popa, Boc, Băsescu, Realiatea, Gâdea, Badea şi mulţi, mulţi alţii. Nu rămăseseră în viaţă decât patru oameni care dădeau din mâini transformând interiorul Sălii Palatului într-un spaţiu atemporal şi casant, plin de arabescuri şi filigrane de sunet şi alţi câţiva oameni care respirau încet şi nu se mişcau ca să nu alunge vraja. Lumea îi spune muzicii ăsteia jazz-fusion, world music sau jazz-latino. Eu habar n-am cum să-i zic deşi o ascult de 30 de ani şi tot de atunci îmi provoacă o stare exaltare de fiecare dată când o aud. Am evadat încă odată, am uitat de toţi şi de toate, am trăit preţ de două ore într-un spaţiu miniscul pierdut în univers de unde muzica şi-a arătat încă odată nemarginita forţă universală. Mă gândesc acum la tot tam-tam-ul care se face de câteva zile din nou despre cazul Roswell şi îmi dau seama că extratereştrii ăia, dacă există, sunt nişte fraieri. Ei nu ascultă Al di Meola şi nici nu-l pot înţelege. E mai extraterestru decât ei. Nu ştiu cum a trecut timpul dar când am auzit acordurile lui "Mediterranean Sundance" mi-am dat seama că până şi prestaţia zeilor are un sfârşit. Păcat. Lumina se aprinde şi trebuie să plecam. La intrare nişte băieţi vând ultimul album "Pursuit of Radical Rhapsody" din 2011. Îl cumpăr. Am acum 36 de albume Al di Meola. Dintr-o parte apare şi el. Intră în mulţime şi începe să dea autografe. Copilul meu întinde mâna printre doi bărbaţi în toată firea, care se înghesuie şi ei, şi reuşeşte să capete unul pe coperta albumului. Radiază de fericire. Eu la fel. Are 10 ani şi a atins un zeu al chitarei. L-a văzut şi pe Steve Vai, dar nu aşa de aproape. Ascultam încă odată muzica lui în masină, în drum spre casă. Sunt mulţumit şi i-am iertat până şi pe cei care au lipit guma de mestecat sub scaun. Or fi avut ei un motiv plauzibil.

      Comentarii (1):

Ce e linistea asta? Am scapat de cel mai mare terorist al tuturor timpurilor si tu nu zici nimic?

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Tigaia ca factor de uniformizare...sau scurt exercitiu de filozofie sociala
  2. O Românie, două sisteme
  3. Ponta Discriminatorul
  4. Rãzbunarea lui Adrian Pãunescu
  5. Ceausescu pfuu, pfuu, pfuu !!!
  6. Nu mai exista prietenie ?
  7. 23 de ani de la 13/15 iunie 1990
  8. Nero de Bucuresti
  9. Apararea inexistentei...
  10. Cine uita, nu merita ! Ziua nationala a Veteranilor de Razboi...
  11. Helmis, intre The Dark side of the Moon si Wish you Were here...
  12. Citi prieteni aveti de fapt ?
  13. Divide et impera
  14. Rock-ul ca religie
  15. Usurinta de a injura
  16. Mergi la vot ? Citeste cu atentie !!!
  17. Ghinion ca a nins
  18. Eurabia, un continent pe cale de aparitie !!
  19. Gigi Becali deputat sau scrisoare catre mine insumi
  20. Ce bine era pe vremea lui Ceausescu...

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii