Adrian Furnicã

O limba fara cuvintul...tristete

Citesc in ziarul Gandul campania dusa pentru limba romana si trebuie sa recunosc ca un ochi imi ride iar celalalt imi plinge. Daca am fi fost ca la fizica, rezultanta ar fi trebuit sa fie nula. Dar nu este pentru ca in final nu pot ramine inert, gol, nemiscat, pierdut in limba mea in care m-am refugiat, aparat de cuvintele frumoase care ma leaga de fapt de poporul asta. De ce oare ? Povestea e lunga, are cam 49 de ani, 50 in inauarie. La inceput era cuvintul si cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvintul si primul cuvint care m-a legat pe vecie de limba mea a fost mama. O rostire curata ca infinitul, dulce ca albastrul cerului sub care mama mi-a dat sa sug laptele datator de viata, doua silabe cu ajutorul carora Dumnezeu m-a facut sa fiu roman. Nu mi-am ales unde sa ma nasc dar daca ar fi sa o mai fac odata, poate ca tot aici as vrea sa o fac pentru ca aici viata mi-a construit memoriile, gindurile si amintirile pe care nu le pot depana decit in limba romana. Si pentru ca aici am ales eu sa-mi traiesc statutul de aventurier, caci cum poate fi definit mai bine unul care a ales sa vietuiasca in Romania desi ar fi putut sa plece in alta tara ? Da, asa e. Asta e limba care nu uneste, care ne leaga unii de altii, in care ne iubim copii, cea care ne tine legati de tara asta. Sintem, asa cum spune Claudiu Pandaru in Gandul, croiti din cuvintele cu care parintii ne-au lasat mostenire valorile si prejudecatile, ne-au transmis dragostea dar si fricile, puterea si resemnarea. Dar pentru ca imi doresc ca adevarul sa fie spus in totalitate trebuie sa amintesc ca asta e limba in care sint jignit de conducatori, in care sint ignorat si strivit de ei, cei care nu ma merita si care traiesc dupa munca mea, e limba in care imi fac griji pentru viitorul copilului meu, e limba in care puterea mea de a rezista e macinata zi de zi de cei care imi fura sperantele. Si atunci nu imi ramine decit sa il citesc pe Eminescu si sa ma simt atit de singur pe o insula pustie numita Romania in care sintem 20 de milioane de naufragiati ce privesc la vaporul care trece si pe care sint imbarcati vreo 500 si ceva de parlamentari, niste ministri si inca niscaiva alesi ai sortii. De pe puntea acestui vapor se urla la mine, sint aratat cu degetul si mi se arunca in cap citeva laturi ca sa nu mor de foame. Iar ironia finala este ca si noi si ei ne traim vietile in aceiasi limba. Ce imi ramine ? Sa ma duc sa privesc mormintul tatalui meu, cel care si-a varsat singele pe cimpul de lupta pentru tara asta si sa ma rog in continuare ca jertfa lui sa nu fi fost degeaba, sa imi privesc mama in ochi incercind din spatele lacrimilor sa-i inapoiez dragostea si gingasia pe care am primit-o cind eram copil, sa imi imbarbatez fiul mintindu-l ca traiesc cu convingerea de mai bine, sa ma zbat sa supravietuiesc pentru ca lupta mea cu viata sa nu fie inutila. Si toate astea sprijinindu-ma pe templul limbii romane, frumos si falnic si unic. Iar la final, sa zimbesc si sa uit, incercind sa extrag din fondul de cuvinte ce-mi stau la indemina, singurul cuvint care imi vine in minte cind ma trezesc dimineata: tristetea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Ponta Discriminatorul
  2. Helmis, intre The Dark side of the Moon si Wish you Were here...
  3. Să fie nesimţirea o soluţie?
  4. Sa sune mobilizarea, sa ne dea cite o pusca la fiecare !!!
  5. Sa furam, sa furam, sa furam
  6. Vuvuzele "Made in Romania"
  7. Cãsãtorie din dragoste sau din interes?
  8. Irinel mai tare ca Osama şi Oana mai tare ca Obama!
  9. 53 ! Oare exista detergent pentru constiinte ?
  10. Gemenii Toxici vor să guverneze!
  11. Scrisoare către mama mea
  12. Apararea inexistentei...
  13. Guvernarea nu e concurs de frumuseţe
  14. Cu mine cum ramine ?
  15. Rock...
  16. Bucurestiul începe cu mine
  17. Nu aveti un foc ?
  18. Rãzbunarea lui Adrian Pãunescu
  19. Mă numesc Eva, am 4 ani şi sunt bolnavă de leucemie. VREAU SĂ TRĂIESC
  20. Apararea inexistentei ? Cine sintem de fapt ?

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii