Apararea inexistentei...
Apararea inexistentei…
Cine mai este poporul roman azi? Cine mai sintem noi din punct de vedere social ? Am citit din nou istoria romanilor , un fel de actiune de intoarcere la radacini, o implinire a mitului eternei reintoarceri pe care ma simt dator sa o fac odata la citiva ani. Si parca de fiecare data gasesc ceva nou, acolo in meandrele istoriei, in creuzetul din care s-a nascut parca pe furis un popor cu identitate incerta care furat de frumusetea timpurilor a pierdut startul in competitia devenirii. Avarii , cumanii, gotii, vandalii impreuna cu ramasitele decazute ale unui Imperiu Roman ajuns in desuetudine au pus de o geneza peste care de-a lungul secolelor turcii, grecii si tiganii au presarat parca doar sarea si piperul. Mostenirea daca , purtind un mare semn de intrebare in spinare, leaga amestecul undeva in timpuri imemoriale si lasa sa se intrevada cu greu ce mari am fi fost daca nu erau altii care sa ne dea in cap.
Ce a ramas dupa o mie de ani e greu de descris. O mare de limba cu istorie latina, framintata de atacuri profunde ale indoeurpoenilor de satra care isi impun char si mentalitatea, avida de furt ideologic si comportamental dar care nu reuseste decit sa coexiste in spatial European furind la propriu farimituri in timp ce bogatii continentului, ne iau zimbind cu japca tot ce avem. Noi trimitem tiganii sa le ia fierul vechi si sa le exploateze mila cersind maruntii din buzunare iar ei vin aici cu un aer de colonisti sa exploateze prostia noastra smulgind tot ce era mai bun.
Sintem un popor care ne-am aparat de-a lungul istoriei inexistenta, hotia, tradarile, prostia cu un entuziasm al dezastrului infinit. Si din toata arderea asta sinonima cu o combustie spontana venita din interior a ramas o cenusa experta in bascalie, mistocareala, ironie.
Daca deschizi un televizor in Germania, Franta sau Austria, nu auzi nimic despre Romania la stiri. Poporul acesta este, asa cum spunea Ana Blandiana, vegetal. Un popor ca o planta cu spini care face insa la partea superioara o floare urita plantata intr-un ghiveci frumos, cu munti, ape, mare si cer.
Se spune ca o natiune este data de multitudinea vorbitorilor de aceiasi limba. Iar o limba este cu atit mai spumoasa cu cit poti injura mai bine in ea. Aici cred ca sintem fruntasi, imediat dupa rusi in a caror limba se poate injura infinit mai bine decit in romana. Dar ce frumos e sa fi totusi pe podium…Diferenta este ca ei sint un popor care are ce povesti, noi nu prea…
M-a impins din nou la reverie povestea lui Brincoveanu care, pe esafod fiind, ia cerut fiului de 12 ani care voia sa treaca la mahomedanism ca sa-si salveze viata sa retracteze ca sa moara impreuna cu fratii lui si cu el. Si copilul a facut-o. O barbarie fara seaman care nu a avut nimic omeneste in ea. Nu e nimic mai rau pentru un conducator decit sa-si sacrifice copilul pentru asi demonstra ca orgoliul sau a ramas intact. Sau poate am inteles eu gresit ?
Cine mai este poporul roman azi? Cine mai sintem noi din punct de vedere social ? Am citit din nou istoria romanilor , un fel de actiune de intoarcere la radacini, o implinire a mitului eternei reintoarceri pe care ma simt dator sa o fac odata la citiva ani. Si parca de fiecare data gasesc ceva nou, acolo in meandrele istoriei, in creuzetul din care s-a nascut parca pe furis un popor cu identitate incerta care furat de frumusetea timpurilor a pierdut startul in competitia devenirii. Avarii , cumanii, gotii, vandalii impreuna cu ramasitele decazute ale unui Imperiu Roman ajuns in desuetudine au pus de o geneza peste care de-a lungul secolelor turcii, grecii si tiganii au presarat parca doar sarea si piperul. Mostenirea daca , purtind un mare semn de intrebare in spinare, leaga amestecul undeva in timpuri imemoriale si lasa sa se intrevada cu greu ce mari am fi fost daca nu erau altii care sa ne dea in cap.
Ce a ramas dupa o mie de ani e greu de descris. O mare de limba cu istorie latina, framintata de atacuri profunde ale indoeurpoenilor de satra care isi impun char si mentalitatea, avida de furt ideologic si comportamental dar care nu reuseste decit sa coexiste in spatial European furind la propriu farimituri in timp ce bogatii continentului, ne iau zimbind cu japca tot ce avem. Noi trimitem tiganii sa le ia fierul vechi si sa le exploateze mila cersind maruntii din buzunare iar ei vin aici cu un aer de colonisti sa exploateze prostia noastra smulgind tot ce era mai bun.
Sintem un popor care ne-am aparat de-a lungul istoriei inexistenta, hotia, tradarile, prostia cu un entuziasm al dezastrului infinit. Si din toata arderea asta sinonima cu o combustie spontana venita din interior a ramas o cenusa experta in bascalie, mistocareala, ironie.
Daca deschizi un televizor in Germania, Franta sau Austria, nu auzi nimic despre Romania la stiri. Poporul acesta este, asa cum spunea Ana Blandiana, vegetal. Un popor ca o planta cu spini care face insa la partea superioara o floare urita plantata intr-un ghiveci frumos, cu munti, ape, mare si cer.
Se spune ca o natiune este data de multitudinea vorbitorilor de aceiasi limba. Iar o limba este cu atit mai spumoasa cu cit poti injura mai bine in ea. Aici cred ca sintem fruntasi, imediat dupa rusi in a caror limba se poate injura infinit mai bine decit in romana. Dar ce frumos e sa fi totusi pe podium…Diferenta este ca ei sint un popor care are ce povesti, noi nu prea…
M-a impins din nou la reverie povestea lui Brincoveanu care, pe esafod fiind, ia cerut fiului de 12 ani care voia sa treaca la mahomedanism ca sa-si salveze viata sa retracteze ca sa moara impreuna cu fratii lui si cu el. Si copilul a facut-o. O barbarie fara seaman care nu a avut nimic omeneste in ea. Nu e nimic mai rau pentru un conducator decit sa-si sacrifice copilul pentru asi demonstra ca orgoliul sau a ramas intact. Sau poate am inteles eu gresit ?
