Adrian Furnicã

Protestăm şi fugim la bere

Ani mulţi am trecut pe strada Buzeşti în ambele sensuri. Când eram copil sau adolescent mergem la cinematografele de acolo unde am văzut "City City Bang Bang" şi "Sandokan tigrul Malaesyei". Pe colţul cu Calea Griviţei era o librărie mare şi frumoasă de unde luam cărţi, iar dumininca mergeam cu tata să facem cumpărături la Piaţa Matache. Avea zona aceea un farmec aparte. Apoi a venit aşa-zisa revoluţie şi cu zona aceea s-a întâmplat ceva. A dispărut farmecul, visurile s-au spulberat, locul a căpătat un aer sordid. În clădirile de pe lângă sediul Radio România s-a tras din greu cu mitralerele şi aşa au rămas. Ciobite şi arse. Ceauşescu îi semnase zonei de mult condamnarea la moarte pentru că începuse deja să o şteargă de pe faţa pământului, iar dinspre Piaţa Victoriei începuse să răsară un bulevard lat care să lege 1 Mai cu strada Berzei. Din clădirea de pe colţ, fostă librărie, mai erau în picioare doar zidurile de faţadă sprijinte precar cu nişte fiare. Pe celălat colţ, dinspre maternitatea Polizu a răsărit complet aiurea şi fără nici o noimă un colos de beton de 10-15 etaje. Când veneai dinspre Piaţa Victoriei treceai pe lângă nişte clădiri noi de birouri, urâte şi evident fără parcări în dotare şi te aşezai la nişte cozi infernale pe la semafoare. Timp de peste 20 de ani, toţi ipocriţii care se trezesc acum să critice reluarea construirii bulevardului ăsta au tăcut mâlc. Nu s-au făcut auziţi deloc. Nici când a apărut în zonă un fast food celebru, nici când au început plombele de beton să umple golurile. Locul arată sordid. O cangrenă pe obrazul oraşului ăsta. Clădirile adăposteau o mulţime de oameni sărmani, câteva prăvălii întunecoase şi ciudate, câţiva negustori de vechituri ridicate la rang de "antichităţi" şi mulţi indivizi dubioşi. Faţadele erau mâncate de igrasie şi erau căzute pe alocuri. "Renumitul" hotel Marna se iţea mai răsărit în mijlocul dărâmăturilor despre care acum scriu neliniştiţii vremurilor că erau de patrimoniu. Nu ştiu câţi dintre ei au intrat în ultimii ani în Hala Matache. Eu am tot fost pe acolo. Înăuntru era un miros îngrozitor de carne şi peşte, gresia de pe pereţi, pusă cred prin anii 50, era mai mult lipsă decât prezentă, iar magazinele de la stradă aveau nişte termopane care contrastau puternic cu arhitectura clădirii. Dintr-o dată grija faţă de trecutul Bucureştilor i-a mânat cu forţă să se ridice împotriva asanării acestui loc deşi până acum n-au facut nimic ca să salveze ruinele acelea. Şi în 20 de ani ar fi putut să facă atât de multe. Să strângă fonduri, să renoveze casele şi faţadele, să ceară donaţii, să facă măcar curat prin curţile alea interioare unde vara copii cu buricul ca degetul şi burta ca cimpoiul, care nu au cunoscut binefacerile apei şi săpunului multe săptămâni, îşi plimbau căruţurile de butelie transformate în leagăne până pe carosabil. Printre ruine îşi mai făcuseră loc nişte parcele virane, unele ingrădite altel nu, pe care tot oamenii din zonă aruncau cu sârg gunoiul de prin casă. Era o mizerie de nedescris despre care militanţii pentru istoria oraşului spun că era reprezentativă pentru arhitectura şi culoarea Bucureştiului antebelic. Evident că e uşor să critici şi să sari ca ars că-ţi dispar valorile, dar şi mai uşor e să fii nepăsător şi indolent mulţi ani. Şi când cineva pune piciorul în prag să-ţi pui o pancardă de gât cu care să defilezi în semn de protest şi după aia să spargi berile una după alta în Lăptărie. Nu mi-e simpatic Sorin Oprescu dar pentru măsura asta radicală îl admir. Mai scriu unii şi alţii că maşina a devenit anacronică şi e declarată inamicul urbei, deci e de blamat lupta pentru locul ei în spaţiul oraşului. Posibil. Dar daca aşa-zisele monumente de pe Buzeşti erau aâit de importante, stau şi m întreb dacă ar fi avut curaj vreun măscărici protestatar să ducă vreun turist străin să le viziteze declarând că asta e emblema orasşlui? Hai că deja ma pufneşte râsul. Şi le transmit că dacă au dormit cu fundul pe cămaşă atâţia ani fără să mişte un deget pentru Bucureşti să facă bine şi să-şi continue somnul în speranţa că poate cine ştie nu se transformă în somnul raţiunii. Iar dacă vor să fie neapărat protestatari să treacă la inventariat clădirile de patrimoniu degradate şi să se apuce acum, înainte să fie demnolate, să le consolideze şi să le protejeze de furia timpului lăsând ipocrizia la o parte. Şi mai apoi de furia primarilor sau a rechinilor imobiliari. Şi sunt încă atât de multe. Dar eu sunt convins că odată terminat şi bulevardul ăsta pe care o să circule şi neliniştiţii care sunt contra lui, toate scandările vor fi date uitării şi nu vor întreprinde nimic pentru restul de patrimoniu rămas în picioare. Şi dacă tot vor să facă ceva să se ridice împotriva ridicolului tunel ce va să vie pe sub cea mai inutilă şi nesuferită clădire ce stă să apară, Catedrala Sfidării Neamului.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Stabilitate, consens, continuitate
  2. Helmis, intre The Dark side of the Moon si Wish you Were here...
  3. 5G-ul si Vaccinul part II
  4. Masina germana merge si cu apa daca vrea ea !
  5. La multi ani !!!
  6. Severin, Lucescu şi Onoarea
  7. Visind la parastase
  8. Nero de Bucuresti
  9. Cristian Paturca, un om uitat
  10. Pinochio de România
  11. Apararea inexistentei ? Cine sintem de fapt ?
  12. Rock...
  13. Pescarusul lui Claudiu Goga sau Cehov contemporanul la Teatrul de Comedie
  14. Bucurestiul începe cu mine
  15. "Nu se poate aşa o medalie"
  16. Diferenta dintre prostituate si curve
  17. Ia mai da-i Dracului pe toti !!
  18. Gigi Becali deputat sau scrisoare catre mine insumi
  19. Fomista care maninca pe ascuns !!
  20. Fotbalul trebuie interzis

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii