Adrian Furnicã

Un pitic

Piticul stranuta inca odata si in linistea bisericii zgomotul se zbatu vreme indelungata intre peretii reci si goi .Apuca tija lunga cu capacel la capat si tirindu-si ghetele enorme incepu sa insaileze pas dupa pas spre altar.Ajuns in fata batu trei cruci mari cu ochii tinta la catapeteasma aurita ce abia se zarea ,slab luminata de pilpiirea citorva luminari in agonie.Ridica incet tija si cu miscari sovaielnice astupa flacarile care oricum ar fi murit citeva clipe mai tirziu.Cu un ofatat greu rezema ustensila de perete,in spatele unei strane si scotind din buzunar o festila mica si inegrita de fum scapara un chibrit si aprinse fitilul .Erau cele mai grele momente din viata lui ,momente de groaza si nesiguranta care se scurgeau parca mai incet decit niciodata in intuneric,intre clipa cind stingea ultima luminare si pina cind pilpiirea calda a micului fitil uns reusea sa destrame picla din biserica.Si pe cea din suflet.Mai fericit era in noptile cu luna plina cind saraca lumina de afara se insinua prin vitralii lasind umbrele sa se nasca si sa moara fara istorie.
Bilbiind cuvinte neterminate ,cu ochii mari tintind fix rind pe rind strane ,cruci,sfinti galbejiti leganindu-se parca nesigur pe podeaua inegrita se indrepta catre iesire.Ajuns in fata usii masive din lemn greu de cedru se opinti cu amindoua miinile si reusi sa desparta cele doua jumatati cascind un gol negru in care lumina festilei lui se pierdea de la un pas distanta.Reusi sa se strecoare afara lasind sa se trinteasca cu zgomot usa ce-l despartea astfel de o lume si-l arunca totodata in alta.Se scormoni prin buzunare pret de citeva clipe apoi gasind in buzunare cheia se ridica pe virfuri ,o introduse in broasca asezata prea sus pentru el si agatindu-se de clanta grea reusi sa o roteasca de doua ori .Apoi suflind cu greu in urma efortului depus se aseza pe stergatorul de picioare .
Noaptea era neagra iar intunericul se lipeade privire nelasind-o sa strabata nici macar citiva pasi.Piticul isi atinti privirile asupra felinarului de jos,de la picioare,apoi cu un gest nervos ,aproape necontrolat il izbi cu piciorul curmindu-i existenta si asa efemera.Se ridica si bijbiind prin intuneric,lovindu-se de pietre se indeparta de usa bisericii indreptindu-se spre necunoscut.Nu avea pe nimeni iar singuratatea si ura sau nepasarea oamenilor ii luasera mintile.Era destul de batrin si nimeni nu ar fi putut preciza cu exactitate de cind se acuise pe linga biserica.Venea in fiecare zi pe la prinz si se aseza pe trepte la intrare.Vindea luminari si raminea acolo pina spre vecerniecind isi lua mtura si incepea sa deretice prin biserica,raminind pina cind noaptea se aseza peste toate si oamenii se culcau cu totii uitind de piticul idiot care de altfel nu supara pe nimeni.Preotul ii lasa cheia la plecare dupa un ritual impamintenit de ani de zile intre ei ,urmind sa o gaseasca a doua zi in broasca,dimineata.Nu incuiau din cauza hotilor pentru ca n-ar fi avut ce sa fure din biserica vecheci doar asa ca sa nu trinteasca vintul usa cea mare care ar fi trezit cu zgomotul ei jumatate de sat.
In seara asta insa plutea ceva in aerul notii,ceva nedefinit dar puternic si imbatator care incurca mintea si asa ratacita a strimbaturii de om.De obicei dormea intr-un fel de cotetmai mare,aproape de biserica,unde un om normal nu ar fi intrat decit pe brinci si in interiorul nu se gasea decit un pat de lemn intr-un colt si o lada cu citeva zdrente.Si un ciob de oglinda in care nu se privea niciodatadar care lumina citeodata un colt demai intunecat cind cadea soarele pe el.In seara asta insa piticul cu ochii mariti si gura cascata punea pas dupa pas ,mai repede si mai repede spre capul satului ,pe uliti pustii,printre case intunecate dinspre care nu razbatea nici un sunet.Linistea noptii nu era tulburata decit de picioarele lui care se loveau de tarina prafoasa cu un zgomot infundat si surd si de bolovanii colturosi aruncati parca dinadins in calea lui.Cite un latrat de ciine rasuna in departare din cind in cind…
Mergea strimb si cocirjat chinuindu-se mult pina reusea sa lege doi ,trei pasi mai acatarii apoi cadea ,se lovea dar nu simtea nici o durere.Genunchii incepusera sa-i singereze iar coatele se umplusera de vinatai dar nu se lasa.Simtea ca trebuie sa ajunga undeva intr-un loc dinainte stabilit catre care il tragea o forta supranaturala.Privirea ii era intunecata ,fara expresie iar prin fata ochilor ii treceau imagini zdrentuite,fara continut,fara forma.Ajunse cu greu la marginea satului si se opri.Gifiia puternic iar aerul care-i iesea pe gura suiera destul de tare.Transpiratia ii impodobea fruntea cu un sirag de broboane iar camasa murdara se umpluse de praf.Prin gaurile pantalonilor i se zareaiu genunchii singerinzi iar privirea pierduta era infioratoare.Apoi fata i se lumina dintr-o data si paru ca se calmeaza .Si ritmul respiratiei scazu incet si nici suieratul respiratiei nu mai era asa de puternic.Buzele incepura incet sa modeleze un fel de zimbet crincensi seclasat parca sa iasa la iveala din noianul de ginduri ce se zvircoleau sub fruntea sa.Se lasa incet in genunchi cu privirea atintita in sus catre stelele pilpiitoare iar cind atinse pamintul in ochi i se aprinse o lumina straniecare-i schimonosi chipul dindu-i un aer si mai fioros.Incet intinse mina si lua in palma o gramajoara de pamint pe care o cintari pentru citeva clipe apoi rasfirind degetele o lasa sa se scurga inapoi spre tarina mama.Cu capul pe spate privi avid cerul instelat iar ochii i se umplura de singe.Din gitul rece se auzi un urlet animalic,lung,tinguitor,amar.Pumnul i se strinse intr-un gest spasmodic iar unghiile ii intrara in carne dar durerea nu se facea simtita.Isi aseza apoi palmele pe pamint simtind dintr-o data seva.Dintr-o data mintea incepu a i se limpezi iar in interiorul sau ginduri rebele si altadata necunoscute incepura a-si face locspre inima lui strimba,strinsa in corsetul oaselor sale deformate.
-Sint om si eu…sint om…si asta era desigur o idee noua care-i dadea in interior un fel de linistece-l impaca definitiv cu lumea si-l impingea incet spre un sfirsit frumos impacat si cu sine.
-Si ce daca dispar ?Ce las in urma?Am de ales acum intre a muri om ,simtind ca moare un om decit atadata simtind ca las in urma umbra unui animal .Intinse mina din nou si ridicind o gramajoara de pamint si-o indesa in gura.Incepu sa o mestece incet gustul sec si salciu nedindu-i nici o senzatie de respingere sau sila.Se chinui o vreme sa mestece namolul acela amestecat cu salivaapoi cu un efort il inghiti.Se nascu in el o senzatie de inaltare,de desprindere care-l facu sa caute febril pe jos pamint si sa-l indese in gura din ce in ce mai repede si mai cu putere chinuindu-se sa inghita cit mai usor. Si deodata ,pe masura ce inghitea bulgare dupa bulgare ,picioarele incepura sa se afunde in pamint contopindu-se cu acesta.Mai mult si mai mult ,incet si sigur trupul lui devenea una cu pamintul.Timpul se oprise in loc.Doar spatiul nemasuratparea ca tintuieste cu privirea neagra a infinitului ,a imensitatii un nebun care se transforma in om in ultimile clipe ale vietii lui.Pe masura ce se afunda ,mintea piticului incepu sa se limpezeasca,idile ii deveneau mai clare ,ochii priveau cu adevarat lumea,viata ,pe masura ce se apropia de sfirsit devenea mai clara si mai clara,mai luminoasa ,mai frumoasa.Isi dadu seama ca daca s-ar fi oprit ,totul ar fi revenit la normal ,la starea de inceput,la forma sa de dinainte si ar fi ramas o strimbatura de om ,cu mintea ratacita dar senzatia sta il ingrozea acum mai mult decit sfirsitul pe care il simtea ca se apropiePrin fata ochilor incepura sa-i treaca imagini noi dintr-o copilarie necunoscuta dar atit de draga,sa simta mingiieri de care nu avusese parte,sarurturi ale unei fete frumoase pa care nu o cunostea dar pe care simtea ca o iubeste ca un nebun de multa vreme.Incepu sa rida spasmodic,sughitind si inecindu-se cu praf,apoi lacrimile ii inundara ochii rosii de singe.Avea fata murdara dar toate ridurile si cicatricile ii disparusera.Ajunsese pina la briu ingropat in tarina neagra dar miinile cautau cu disperare in jur bucati,bulgari pe care sa-i indese in gura din ce in ce mai repede.
-Sint om ,sint om,gindesc,vad,iubesc,traiesc.Se scufunda incet si implacabil,trupul devenind incet tarina ,inima mai batind doar cit sa mai impinga parca in jos si ultima bucatica din trupul sau .Apoi deasupra lui tarina se inchise,gindurile disparura nelasind in urma nici o umbra.Un om mai putin,un om…

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Anticariat
  2. Violul
  3. Drumul pina la metrou (neterminata)
  4. Nasterea
  5. Suna-L pe Dumnezeu !
  6. Hai sa ne imaginam !
  7. O lume fara iubire (neterminata)
  8. Baiatul cu chibriturile
  9. Loterie

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii