Adrian Furnicã

Baiatul cu chibriturile

Vintul ma batea destul de taios in fata iar fulgii de zapada parca imi taiau pielea obrazului rece.Nu era nimeni pe strada si intunericul parea si el casant.Din cind in cind trecea pe strada cite o masina ,incet parca sovaielnic .Se pusese pe jos un strat subtire de zapada alunecos iar la borduri chiar se strinsese cite o mica gramajoara.Inaintam destul de greu ,cu capul plecat si cu ochii mijiti pentru ca vintul se mai intetise dar nu faceam din asta un scop.La un moment dat am facut la dreapta de pe bulevard si am intrat pe stradutele strimte pe unde am asperat sa nu mai fie atit de greu de mers.Vitrinele magazinelor erau luminate si lasau sa curga in strada cite o dira de lumina care minjea trotuarele fara a lasa sa se simta insa nici o urma de caldura.O lumina rece si murdara ,fara continut.In piept durerea nu se oprise nici o secunda si nici nu dadea semne ca o sa o faca prea curind.Aveam in colturile ochilor cite o lacrima inghetata care ar fi putut fi si de la vint dar nu ma mai interesa.Pesemne ca idea de a iesi un pic in aerul rece al noptii nu fusese cea mai inspirata dar in momentul acela nu avusesem alta mai buna.Inspiram adinc in speranta ca frigul patrunzind in piept va estompa senzatia de sufocare data de gindul ca totul s-a terminat.De ce oare indraznisem sa cred ca acum am sa ma mai mult noroc ?De mai bine de zece ani refuzasem orice implicare si orice semn era taiat cu puterea mintii din radacina.Ultima oara se terminase atit de prost si de neasteptat incit socul m-a facut sa nu ies din casa o saptamina…De abia reusisem sa beau apa ….Apoi viata mi-a aratat intelegere si am luat-o ca de la capat.Incet ,sovaielnic ,plin de neincredere…Nu-mi doream nimic.Serile le petreceam incasa cu ochii tinta la televizor fara sa vad ceva anume..Filme ,politica ,meciuri …treceau prin fata ochilor si nu reuseau sa-mi stirneasca nici o emotie.Durerea din piept era teribila ,atunci ca si acum,doar ca acum sint cu zece ani mai batrin..Se spune ca cu cit inaintezi in virsta suporti mai usor durerile.Asa mi se pare si acum si asta cred ca doar din cauza ca mi se pare o durere cunoscuta.Am gresit si platesc pentru asta ..Puteam sa evit dar am fost dintr-o data prea increzator si prea sigur de mine.Atunci am scapat ca prin urechile acului pentru ca dintr-o data disparitia devenise o optiune extreme de importanta si poate doar o scinteie de ambitie m-a oprit …oarecum inconstient.Multi ani am urit soarele si aproape toate cele zece primaveri care au urmat…Am trait mult cu senzatia ca numai frigul poate stinge intr-un fel durerea din piept si de aceea am asteptat in toti acesti ani iarna ca pe o mintuire.Dupa inca doi ani am reusit chiar sa ma intilnesc cu ea si sa o privesc in ochi.Aveam amindoi o privire care ascundea o nemasurata nostalgie si o tristete comuna…Era prea tirziu.Drumurile ni se despartisera si doar intimplarea mai facea sa ne vedem din cind in cind.Si peste toate se asezase cu timpul o infinita nepasare fata de ce vedeam in jur si fata de as fi putut trai..Timpul nu mai era o optiune ..Ramasese doar spatial ..ca element vital,cu dimensiunile lui pline de indiferenta.Au trecut anii…
Iata-ma acum ducind aceiasi durere parca prin aceiasi zapada …O durere acuta ,plina si atotstapinitoare ,in piept,in cap,in ginduri,in priviri.Nu-i asa ca traim circular?Ce oare ne impinge in aceiasi directie ,pe aceleasi drumuri desi stim intotdeauna dinainte unde o sa ajungem?Imediat dupa momentul de neatentie in care am dat drumul sentimentelor sa ma invaluie am stiut cum se va termina pentru ca am simtit durerea cum se infiripa rinjind de dupa un colt de memorie.Si totusi de ce am acceptat acelasi joc cind nu aveam nici o indoiala despre finalul lui nici acum nu stiu…pesemne ca soarta,destinul este atit de clar definit undeva in interiorul nostru incit nu poate fi ocolit sub nici o forma indiferent cit de constienti sintem de urmari…
Pe perete in dreptul ochilor am vazut scrijelit un anunt:”Mimi plus Gigi egal love”.Am zimbit dintr-o data amar.Cine o fi Mimi ?Dar Gigi?M-am oprit citind incontinuu inscriptia.Ma uit si traiesc cu convingerea ca el a scris-o pentru ca de obicei nu femeile isi striga in felul acesta iubirea.Si totul ascunde un strigat de triumf pentru ca nu era o inscriptie oarecare ci o scrijelitura adinca in tencuiala .Sigur folosise un cui sau o bucata de fier.Pe cine credea el ca intereseaza dragostea lui ?Desigur pe nimeni dar ea trebuia strigata chiar si asa pe muteste,pe un zid oarecare unde sa aiba macar impresia ca va ramine mai mult timp.Si daca Mimi nu-l iubeste ?Inseamna ca a scris timpenia asta doar ca o exprimare ea vointei lui ,desarta si lipsita de adevar numai si numai pentru a se simti pesemne ajutat de un semn .Sau daca azi este adevarat ce a scris si miine dintr-o data nu mai este?Va veni intins sa incerce sa stearga ceea ce a fost cindva adevarat?Nu cred .Imi era mila de el.Cita frustrare si cit zbucium interior se ascunde in spatele unei simple mizgalituri absolut inofensive la prima vedere .Imi vine din nou sa pling uitindu-ma pe peretele rece din fata mea .De ce oare trebuie sa iubim ?Nu mi-am dorit asta si totusi …A aparut dintr-o data.Am asezat palma pe zid si am simtit raceala si duritatea lui de piatra si parca m-am simtit mai bine.Ma abtin din ce in ce mai greu sa nu pling si sa nu ma dau cu capul de perete…E noapte si vintul bate tare spulberind fulgii de zapada care se zbat prin aer negasindu-si linistea parca nici o clipa.Am plecat mai departe catre nici o destinatie cu privirea absenta aruncata prin vitrinele micilor magazine.E frig dar n u-l mai simt de mult.Din vitrine ma privesc reci ochii citorva manechine imbricate destul de sumar….
-Ce cauti in vitrina asta?Nu m-am putut abtine sa nu te intreb.Te-am vazut ,nu te mai ascunde…
-Pleaca ,nu voiam sa ma vezi aici ,imi spuse…Du-te acasa…Bate vintul tare si locul tau nu este aici cu siguranta.N-ai ce cauta pe strazi la ora asta.Hai nu insista sa dezgropam acum mortii.Lasa lucrurile asa cum sint ..Si acum chiar nu am chef sa vorbim.Sint obosita si ma cam doare capul iar tie iti este sigur frig.Te rog,du-te …Vorbim miine..
Am privit-o din nou si nu-mi venea sa cred.Ce naiba facea in vitrina asta, noaptea pe post de manechin?Am vazut-o cum se misca incet spre o margine si cu o miscare inceata apasa pe un buton ascuns si stinse lumina.Am ramas in intuneric privind intr-o vitrina intunecata .Se zareau inauntru citeva umbre dar stiam sigur care este ea.M-am apropiat si am lipit palma deasupra ochilor in incercarea de a privi inauntru. N-am zarit-o .Am bagat mina in buzunar si am gasit o cutie cu chibrituri.Lumina slaba si oarecum stinghera pilpiia incet in causul palmei aruncind si inauntrul vitrinei un strop.Cu fruntea lipita de geam am vazut-o cum se ascundea inspatele unui alt manechin.
-Am sa-ti spun totul de la inceput asa cum ar fi trebuit sa o fac macar odata.Ca sa stii…

-Am stat mult pe ginduri daca sa deschid aceasta discutie.Dupa o gidire lunga de o noapte mi-am luat inima in dinti si am incercat marea cu degetul.Iti vorbesc.M-am framintat si am intors pe toate partile situatia in incercarea de a gasi un raspuns.Este foarte posibil ca el sa nici nu existe dar asta nu inseamna ca el nu poate fi cautat…pina la proba contrarie.Mai tii minte cind ne-am vazut prima oara? Am ramas
uimit.Atita discretie,gingasie,eleganta nu mai vazusem de .....nici nu
mai stiu cind.Luat prin surprindere,am trecut informatia in
memorie,acolo unde nu poate fi accesata asa oricind si oricum.Important
este ca a existat.Am dorit sa atrag atentia in vreun fel dar ,timid din
fire si dorind cu tot dinadinsul sa nu fiu ridicol nu am mai spus
nimic.Si nici macar n-am sperat sa se mai intimple….

-Ti-am citit poeziile.De sint toate triste?Uneori insa cred ca e mai bine sa nu stim.Doar sa ne imaginam.Misterul sporeste farmecul.Iar adevarul nu de putine ori poate provoca dezamagiri.Ne place sa fim mintiti?Poate,cu conditia sa fim mintiti frumos si sa ne putem cres propriile adevaruri dupa care sa ne ascundem
-De ce sint toate triste?Tristetea trebuie luata ca o forma de fericire.Mi-am isusit aceasta religie a fericirii negative si atunci cind trist scriu.Cine ar dori sa-ti intinda o mina de ajutor,un gind bun?De cite ori ai iubit in viata,de cite ori ai fost iubita?Se poate pune egal intre cele doua?Eu nu cred..cel putin eu nu pot..chiar daca am iubit de putine ori.Mi-e si foarte frica de sentimentul acesta.De ce facoare oamenii cursuri de stapinirea miniei si nu si de stapinirea iubirii.M-am intrebat de multe ori pentru ca mi s-a parut ca este mult mai usor de controlat furia.Intervine mai repede autocontrolul si logica pe cind atunci cind te indragostesti pierderea controlului este deplina.Nu mai judeci ,nu mai maninci ,nu dormi …iubesti si gata.Si e de lunga durata.Furia trece repede.Sa fie oare un mister?Nu razbate nici un gind,o idee,o concluzie?
-Eu cred ca frica ca frica este cel mai costructiv sentiment.Cu conditia sa nu ne ferim de ea ci sa o infruntam.Odata,de doua ori ,de cite ori apare.Paradoxul este ca la baza curajului sta frica.Curajul nu inseamna sa-ti fie frica,ci sa ai puterea sa-ti invingi temerile.Ai curajul sa te pui in fata faptului implinit,sa-ti asumi riscul si sa duci pina la capat provocarea .Evident ,putem invinge sau putem fi infrinti.Dar avem macar satisfactia de a fi incercat.In cazul iubirii merita cu atit mai mult.E un sentiment atit de frumos si intens incit merita riscul
. –Pentru a depasi frica in iubire iti trebuie sa ignori ridicolul iar mie mi-e frica de ridicol .Poate de aceea mi-am refuzat de multe ori acest sentiment.L-am reprimat si am incercat sa nu ma gindesc la el.Este singura directie incare nici macar nu am icercat .Nu pot da pur si simplu din umeri spunindu-mi ca nu-i numic pentru ca trebuia incercat .Si de fapt cu dragostea nu merge la intimplare.Nu poate fi doar o incercare.Doare.Doare atit de rau incit nici macar nu-ti poti ascunde lacrimile .Nu mai conteaza ca esti vazut si cintarit de catre cei din jur .Si cum ei nu te inteleg ,te cintaresc gresit .De aceea aceasta sensibilitate trebuie ascunsa .Si atunci mai bine scrii.Scrisul este un fel de refulare a sentimentelor,un strigat de minie ,un adevar pe care hirtia il suporta.Si dupa ceea o pui in sertar si gata.Am privit in jur si nu m-am regasit in mentalitatea celorlalati.Nimeni nu mai are timp de poezie,sexul este primordial si este in loc de fitness,nimeni nu mai baga de seama ca exista luna si stele,viteza este masura tuturor lucrurilor .Eu am incercat sa evdez intr-o lume interioara construita dupa late standarde und evaloarea este data de alte dimensiuni .Increderea in oameni este poate cel mai grav lucru care mi se intimpla.Si atunci ce mai ramine?Sa fiu rau?
-Nu merita sa pierzi ceea ce-ti poate dezvalui o iubire ,doar pentru a te feri de reactia celorlalti.Si atunci cind iubirea a aparut ,cred ca merita mai mult decit toti ceilalti la un loc ,sa-ti asumi risc
-Exact de reactia celorlalti mi-e frica.Stiu cit pot fi eu de acid si ireverentios cind trebuie sa tai cu vorba si de aceea cintaresc reactia ipotetica a celor din jur prin prisma asta ..Nu intotdeauna o iubire iti dezvaluie o traire fericita.Sa-mi asum riscul?Simt o apasare in suflet si incerc sa scap de ea de citeva zile,dar nu pot.Simt ca ar fi fost mai bine sa nu incep nimic ..Nu m-am putut abtine.Si ami stiu ca logica si intuitia mi-au spus insistent sa nu o fac.Am facut-o..Reprimasem in gind deja aceasta pornire cind s-a rupt ceva in logica lucrurilor si asta a fost.Stiam ca se va termina prost si pentru prima oara in ultimii ani n-am mai controlat situatia.Ti-am scris.Sincer sa fiu nu ma asteptam sa raspunzi.Incepusem deja un dialog imaginar cu tine cind dintr-o data totul a devenit atit de real.Cuvinte,senzatii,noapte alba
-Sa-ti asumi sau nu riscul,e o decizie pe care trebuie sa o iei singur.Esti singurul responsabil.Cind e vorba de sentimente frumoase ,atunci cind ceva se termina nu poate fi vorba decit de un sfirsit prost.Indiferent de cit de zgomotos sau de calm se termina,indiferent de cauza.Poate fi timpul de vina,poate fi distanta,poate fi….
-Riscul este deja asumat ,nu ti se pare ?Nu ma pot gindi acum la sfirsitul a ceva ce nici macar nu a inceput…Nu exista zgomot atunci cind mor sentimentele si nici sperante .Exista numai tacere .Asa cum murim singuri,la fel mor si sentimentele.Din nefericire ,diferenta este ca sentimentele mor de mai multe ori intr-o singura viata.Cauzele pot fi multe dar nu distantele.Distantele sint doar un pretext pentru uitare.
-Eu zic ca zgomot exista totusi dar nu este auzit de oricine.Doar de cei care ating un anumit nivel de perceptie al lucrurilor neevidente.Distantele uneori ajuta,alteori ucid,uneori scot la iveala,alteori salveaza…Ca si timpul de altfel.
-Eu nu incerc sa ucid sentimentele.Vreau sa le fac sa traiasca .Imi doresc o evadare intr-un loc unde sentimentele traiesc la nesfirsit in ciuda distantelor si a timpului .Am pe birou cartea ta de vizita .E scrisa cu rosu …Aproape ca uitasem de unde ne cunoastem. Hai sa ne intilnim.Hai sa ne vedem,macar in treacat…
-In treacat inseamna sa ne vedem intimplator pentru citeve minute sau clipe,ceea ce e improbabil.Variantele reale sint doua.Fie nu ne vededm deloc fie ne intilnim si atunci nu va fi in treacat.
-Daca am de ales,aleg a doua varianta.ma gindeam ca poate nu o sa vrei sa ma vezi si de aceea ceram macar o audienta.este evident ca de fapt nu in treacat voiam sa te vad si ca-mi doresc da te privesc in ochi numai eu ,sa nu trebuiasca sa-ti impart privirea cu altcineva.Cind ne-am vazut prima oara te-am privit cu coada ochiului si vazind cit esti de serioasa am incercat sa te provoc,sa te pun in situatia de a vorbi mai mult,daca se poate despre tine insuti.Nu stiam cum ai reactiona si de aceea n-am plusat prea mult.Mi s-a parut ca esti o persoana mai retrasa ,mai putin comunicativa,nu credeam ca poti exploda asa ca la petrecerea aceea.Imi placeai si in prima varianta dar in a doua …Cind o femeie frumoasa danseaza,a privi spectacolul este o invitatie la masa zeilor,o incintatre pentru ochi si pentru inima.Nu ma puteam opri din privit si de aceea nestiind ce sa fac altceva am plecat la culcare
-Imi place sa fiu admirata si general stiu cind se intimpla asta..Am vazut eu ceva si la prima noastra intilnire.Provocarea era insa prea mare pentru mine.Ce nu inteleg este cind am dat eu vreun semn ca as fi disponibila?
-Nu am sesizat nici o secunda ca ai fi disponibila.Mi-ai placut din prima clipa.Nu stiam de unde sa te iau ..Sau mai bine,ce intelegi prin disponibila?Tu ai spus la un moment dat ca iti place sa fi provocata si ca raspunzi provocarilor.Acum ce este?Eu sint fermecat de femeile destepte,iar daca au un zimbet tulburator ca al tau …atunci .Am vazut la tine farmecul din spate atitudinii.Nu stiu cum ,poate ca am un simt aparte.Si o anumita duritate care are si ea farmecul ei .Pesemne ca stii foarte bine cine esti .Eu am o teorie ca de fapt intr-o relatie,indiferent de ce spun partenerii,unul iubeste si celalalt se lasa iubit.Eu cred ca ai ajuns la o maturitate sentimentala care sa te faca sa fi in a doua categorie.Asa mi se pare.Daca gresesc,spune-mi.
-Orice intentie de apropiere mai mare decit de obicei o consider o provocare.Mai ales cind apropierea este spre suflet.E mult mai periculoasa decit cea fizica,atit de banalizata.E surprinzator cind intilnesti pe cineva ,la un moment dat in viata si reuseste sa te citeasca atit de usor.Surprinzator si dezarmant.Poate pentru ca de obicei sint obisnuita sa iau lumea prin surprindere.Nu stiu ce s-a intimplat de citeva zile incoace si nici nu stiu ce o sa se intimple de azi inainte insa cu siguranta este o provocare .Complexa.Ai dreptate,sint o persoana norocoasa.Sint iubita si-mi place asta .Riscul care apare insa este ca pot fi suspectata ca ma joc cu sentimentele celor din jur.Am sa reflectez la tot ce mi-ai spus dar refletia mea nu va avea un rezultat concret si imediat pentru ca pe masura ce inaintez apar tot mai multe necunoscute…
-Sint fericit pentru ca simti discutia noastra ca pe o apropiere.Cum altfel as fi putut sa incerc sa ma apropii de tine altfel decit cu sufletul?Inteligenta trebuie hranita cu suflet,cu ginduri ,cu dorinte si asteptari ,cu simturi ,cu imaginatie.Simteam nevoia unui spirit care sa rezoneze cu al meu ,care sa citeasca o poezie .Imaginea ta se pierde undeva in spatele unor cuvinte care ascund niste trairi .Ramine viu un zimbet care devine din ce in ce mai consistent alimentat fiind de gindurile tale.Apropierea fizica nu este banala.Este doar demonetizata in contextul actual.Are valoarea ei infinita dar daca nu poti plinge de emotie cind te gindesti la ea parca nu mai conteaza.Nu te-am citit usor pentru ca nu se poate.Am descoperit insa sa descopar la tine acea parte pe care mi-ao doream .Toti ne prezentam in lume cu o imagine car enu de putine ori este facuta sa ascunda interiorul nostru.Nu acea imagine ma intereseaza la tine .vreau mai mult ,vreau cotloanele sufletului ,vreau sa arunc o privire acolo unde-ti tii comorile,suspinele si oftaturile si daca se poate sa le pun si pe ale mele in lumina.De obicei le ascund atit de bine incit uit si eu unde le-am pus.Cind le gasesc insa simt ce traiesc.,ca lumea nu este facuta numai din preturi ,competitie,vinzari si contabilitate..Nici eu nu stiu ce s-a intimplat in ultimile zile.Simt doar ca reinceput sa traiesc,chiar daca ma doare foarte tare.Dar spuneam ca durerea este o forma de fericire,asa ca traiasca durerea.Toti ajungem sa ne jucam cu sentimentele celor din jur.Cui nu-i place sa fie iubit?Vezi cum ne pozotionam cu totii ca subiect al iubirii si nu ca cel care iubeste?Am scris de mult o poezie care incepe asa:”Ce bine ma simt lenevind in memoria altcuiva”.Cind esti iubit ai norocul ca te poti lasa iubit d eo infinitate de persoane.Problema apare atunci cind iubesti tu.Cite persoane poti iubi odata,in acelasi moment?Necunoscutele apar in viata unui oam in fiecare zi si se inmultesc pe zi ce trece.Nu spunea filozoful :”Cu cit stiu mai mult cu atit stiu mai putin pentru ca am mai multe tangente cu necunoscutul”…Te joci cu sentimentele celor din jur?
-Nu sint multi oameni care pling de prea multa fericire sau de prea mult frumos.Mi s-a intimplat si mie de citeva ori .E minunat sa fie atita frumusete in jur incit sa-ti umple ochii de lacrimi.Sa nu gasesti alta forma de apercepe aceasta frumusete decit prin lacrimi.Ai ascultat vreodata un concert de orga in biserica ?Este o perfectiune a sunetelor nemaiintilnita.ma trec fiorii cind scriu despre asta.Mai frumos de atit este doar sa fi tu insuti cel care interpreteaza aceste piese….Imi place sa ma joc,cred ca fara sa vreau si cu sufletele oamenilor.Nu insa cu ale oricui…
-A te juca cu sentimentele este foarte periculos.Nu stii niciodata cind se poate intoarce roata.Si asta nu e cel mai grav pentru ca inseamna ca ti-ai asumat un risc.Ce faci insa cind durerea provocata este atit de mare incit gindul mortii nu ti se pare o optiune de neglijat.Si dintre toate ,cea mai periculoasa este minciuna in dragoste.Acum insa eu imi asum jocul tau …daca este joc,desi constientul imi spune ca nu este bine
-Sint prea multe simturi implicate in asta .Mi-e si teama sa te privesc acum ..Daca este un joc?Nu stiu exact.Ti-am mai spus ca nu-mi dau seama ce este si poate nici nu e bine sa aflu.Nu inca...
Chibritul s-a stins brusc.Imi arsese putin degetele.Zapada incepuse sa se aseze pe trotuare si frigul devenise si mai patrunzator.Nu o mai vedeam in vitrina.Am incercat sa privesc inauntru dar acum nu se mai vedea nimic.Doar niste umbre.Am plecat mai departe fara vreun gind anume.Durerea din piept ma face sa rid .Am sa ma uit si in vitrina urmatoare,poate cine stie va veni dupa mine..Sau poate am sa o surprind din nou ,fara voia ei .Uite-o!A stins din nou lumina pentru ca nu vrea sa o vad…Am aprins din nou un chibrit si mi-am lipit fruntea de geam.
-Am simtit zimbetul tau in somn.Am fost la munte si am plecat noaptea sa ma plimb si sa inspir aerul tare.N-am privit stelele,era ceata.Intr-un fel a fost mai bine.Zgomotele muntelui sa aud mai aproape.Talangi ,ciini care latra ,intuneric ,ginduri,multe ginduri.Si dintr-o data am inceput s asimt o durere in capul pieptului din cauza unei intrebari care m-a macinat doua zile si doua nopti:”Oare se gindeste la mine?” Si am gasit solutia pentru ca altfel simteam ca nu mai pot judeca.Am inceput sa te rog ,in gind,tare si insistent:”Gindeste-te la mine,macar un pic,o secunda ,o infinitate de secunda,oricum numai arunca-mi un gind” Am simtit ca ma mai lasa durerea si cu acest analgezic am reusit sa trec week-end-ul.In jurul meu lumea traieste atit de urit incit schijele sar si ma lovesc si pe mine.Este atita uritenie in jur incit nu mai stiu ce este frumusetea iar eu ,din pacate nu uit sa traiesc frumos si asta doare..Sau o descopar atit de aproape de mine.Tu esti frumoasa.Esti aici si totusi atit de departe..Si nu-mi ramine decit sa ma bucur de tine ,de faptul ca existi ,ca vorbesti cu mine.Minunat .Viata este frumoasa.De ce esti atit de surprinsa ca cineva poate sa te iubeasca fara sa te cunoasca?Uite ca e posibil.E grav?Nu credeam ca mai pot spune cuiva “Te iubesc”Nu credeam ca mai exista o astfel de persoana.Acum sint mindru de mine.Nu mi se pare desuet.E bine .Starea de bine se instaleaza undeva in mintea mea si sint fericit.Pina cind?Nu stiu dar parca uitasem acest sentiment sau il asociam intotdeauna cu negrul.
-De ce din pacate?Tocmai ,e ofericire sa reusesti sa traiesti frumos intre atita uritenie si atita rautate.Va trebui sa-mi povestesti odata de ce este atita gri si negru in viata ta.Nu inteleg…
-As dori sa primesti cadoul acesta de la mine.Cadoul sint eu ,trebuie purtat inevitabil la git,aproape de inima.Si in plus as dori ca construiesc o lume pentru tine…Asta inseamna a pune o particica din mine in lumea ta .M-am uitat aseara la miinile tale.Dupa ochi si zimbet ,miinile sint pentru mine foarte importante.Transmit printr-un limbaj aparte foarte multe lucruri si sentimente,sint o cale spre exterior a lor.Vorbesc si ele cum pot.Si miinile tale au facut-o.Cind eram copil ,pe la saplte ani cineva ne-a adus un portbagaj de pepeni.Am fost foarte fericit pentru ca am putut sa-i impart tuturor copiilor din fata blocului.Am ramas cu aceasta placere nebuna de a face cadouri.Mai mari sau mai mici.Este un fel al meu de a arata ca-mi pasa.Nu trebuie sa fie scumpe ci sugestive.trebuie sa sugereze ceva si trebuie legate de anumite momente.Sint de exemlu convins ca n-ai uitat primul sarut…Nimeni nu-l uita.Eu a trebuit sa ma plimb cu masina 368 vreo cinci ore pina sa o fac.Era iarne si soferul aproape s eobisnuise cu noi ,ghemuiti undeva pe bancheta din spate a autobuzului .Si cind ne-a spus ca trebuie s ane dam jos pentru ca vrea sa se retraga la garaj,am facut-o.Mi se parea ca deja autobuzul ala era complicele meu.Eram in clasa a sasea.Asa si cu cadourile.Daca se leaga de momente unice ,frumoase, tii minte oricind peste ani cine ti le-a facut.Am incercat si eu sa creez unul.In plus cred ca o sa-ti mai scriu poezii.Tu vei fi muza mea…
-Nu am fost nicodata in situatia asta .Cel putin nu in mod constient.Nu stiu cum ar trebui sa reactionez.Stiu insa ce reprezinti tu pentru mine.Esti un om special ,complex,inteligent,placut.Ma simt extraordinar de confortabil in preajama ta sau discutind cu tine.Completezi o parte din mine prin felul tau de fi .Imi place sa te aud,sa te ascult,sa te citesc.Te apreciez foarte mult pentru felul in care iti traiesti viata si cum abordezi provocarile.Imi esti drag si mi-ar parea rau sa nu mai am paret de acea bucatica din tine pe care mi-ai aratat-o si care se numeste suflet ,cu unele din secretele lui .Nu cred insa ca voi putea sa-ti raspund cu aceleasi sentimente,la fel de frumoase si de intense.Nici macar nu sint sigura ca mi-as dori asta pentru ca sint aproape sigura ca nu as putea gestiona o asemenea situatie pentru mi-ar tulbura definitiv echilibrul personal de acum .Te pot iubi ca pe un prieten secret ,de departe care mi-a aratat ca viata poate insemna si poezie ,muzica ,flori si ca timpul nu are nu are nici o relevanta ,ca viele si imaginatia sint evdari din realiatatea care ne inconjoara si ca nu ni le poate lua nimeni,ca risul este cea mai buna treapie,ca ironia tine la distanta prostii si nu este o forma de manifestare a arogantei ,ca oamenii frumosi nu sint doar cei de la televizor,ca poti iubi si daca risti sa fi ranit,ca poezia nu este demodata,ba din conta ,e o modalitate de comunicare extrem de speciala.Pentru toate astea si pentru multe altele mi-ar parea rau sa nu te mai am ,sa nu te mai ascult si sa nu te mai citesc.Acum poate vei intelege de ce nu pot primi nici un cadou de la tine.
Si din nou vintul mi-a stins chibritul.Nu stiu daca ar mai fi cazul sa incerc sa aprind altul.Gindurile imi zboara nebune si in spatele ochilor se aduna incet lacrimi de neputinta.Unde te-ai dus oare ,unde sa te caut?Sau mai bine ar fi sa nu te mai caut?De ce-mi doresc mereu sa te vad si sa te simt prin preajma…Ma uit inapoi in vitrina si nu mai vad nimic in intunericul dinauntru.Si cind am ridicat privirea inapoi am vazut in lungul strazii ca toate vitrinele prin dreptul carora tracusem erau stinse,intunecate si doar cele dinaintea mea aveau lumina inauntru.Sa te mai caut ?Oare nu eram la capatul puterilor?Si dintr-o data in mintea mea s-a nascut intrebarea “De ce?”De ce sa te mai caut?Oricum sint convins ca viitorul nu mai exista....Am scuturat incet cutia cu chibrituri ..Mai am citeva bete.Stiu deja ca ai sa-mi inchizi lumina din orice vitrina in care te-as gasi si va trebui sa aprind chibrit dupa chibrit pina la ultimul.Apoi….
-Sint intr-o situatie ciudata.Lumea din jur mi se pare straina,ilogica si in curs de a construi o realitate strimba.Nu ma pot adapta cerintelor noii ordini sociale in care sentimentele se transeaza in fisii zdrantuite si se arunca in lupta doar pentru a explica noile tendinte sexuale.Accept chiar si acest libertinism ca mod de exprimare al pornirilor adolescentine desi eu n-am fost niciodata in masura sa-l pun in aplicare .Am pornit cu acest handicap al lecturilor nesfirsite,zile si nopti la rindul ,cu framintari si intrebari fara raspuns.De ce s-a sinucis Ana Karenina,de ce au acceptat viata pe care o duceau cele trei surori,de ce l-a iubit Desdemona pe Othelo si multe altele.Nu l-am iubit pe Hamlet si nici pe Jean Valjean si n-am inteles de ce nu puteam vorbi la scoala de spre Ionesco si Eliade..Si doar ambitia si exemplul altora m-a aruncat din visare in actiune.S-au dus cenaclurile de poezie si concursurile de arta fotografica ,serile d emuzica si poezie din jurul sticlei de vodca folosite ca pretext pentru a ne pute adinci in visare,sticla de vodca pe care eu n-am baut-o niciodata pentru ca eu reuseam sa visez destul si treaz.Am devenit rau,nesuferit si scandalagiu,m-am schimbat asa cum mi-a dictat lumea din jurul meu pe principiul actiunii si reactiunii.Si dintr-o data m-am trezit singur intr-o lume care nu vrea sa citeasca ,sa iubeasca si sa pretuiasca valorile la care tin eu.De mult ne refugiam in discutii si in cultura si in arta.Acum ne refugiem in noi insine.Si in felul acesta am devenit si mai singur intr-o lume in care cunosc atitia oameni.Nu te-am cautat cu disperare,cu insistenta pentru ca nu am stiut ca existi .Tinjeam dupa o relatie in care sa pot sa pling,sa suspin,sa iubesc frumos si tandru,sa simt ca apar cu adevarat un sentiment…Si barbatii pling,nu-i asa ?Acum incerc sa-mi dau seama ce ar trebui sa urmeze..Un “La revedere “ sau mai bine un simplu”Adio”…Crezi ca e mai bine “Adio”?
-Teoretic da…M-am intristat foarte tare…In rest...nu stiu ce sa-ti raspund,nimic nu este imposibil dar prea multe nu pot fi.Poate sa fie doar o chestiune de timp.M-am intristat foarte tare…Vom fi doi tristi in seara asta.Mai ascunsi sau mai la vedere
-“Teoretic da”…Simt ca negura se apropie de mine cu pasi repezi …Si totusi nu vreau sa te pierd.Ce-as putea face ?De fapt ,nu te gindi la mine.Tu esti persoana care conteaza .Eu sint macar obisnuit .”Teoretic da” ma sperie si ma obsedeaza dar daca crezi ca asa e mai bine pentru tine….Si totusi nu vreau sa te pierd…
Frigul este atit de patrunzator incit am ajuns sa-l simt .Chibritul se stinse din nou si am inceput sa tropai incetisor pe trotuar in fata vitrinei intunecate .Parca stau de o saptamina pe trotuar ,in vint..Timpul s-a contractat brusc si toate amintirile imi apar in fata ochilor claie peste gramada.Te stiu ascunsa undeva intr-una din vitrinele astea isiruite de-a lungul strazii ….Am sa te gasesc pentru ca mai vreau sa-ti spun ceva si dupa aceea …
-Nici eu nu vreau sa te pierd dar daca imi ceri mai mult decit pot da eu ,vom ajunge cu siguranta la asta .Si va fi o dezamagire reciproca.Nu vreau sa ajungem acolo…Am fost de fapt suparata pe tine tot week-end-ul apoi am vazut ca e liniste, ca nu dai nici un semn si am stiut ca ceva nu e in regula. Am renuntat. Apoi am devenit curioasa. Am vrut sa inteleg ce se intampla. Doar venisem pornita sa fiu suparata pe tine....Si ti-am explicat motivele.Interesant e ca m-a lovit supararea asa,la un moment dat ,fara nici o legatura cu ce faceam in momentul acela .Parca mi-a picat fisa..Si cind mi-ai spus ca nu vrei sa vorbesti cu mine am facut ce fac intotdeauna in astfel de momente.Am trintit telefonul si am venit sa discut cu tine.Se pare ca bine am facut…
-Nu numai tu esti confuza.Si eu sint in aceiasi stare de multa vreme cu amendamentul ca eu stiu care este sentimentul meu .Clar,definit si stabil.In rest stiu ca sint implicat sufleteste intr-o relatie aproape imposibila in care totul este sustinul de dorinta mea de a exista aceasta relatie care atirna de un fir de par extrem de subtire.Un fir de par care este amenintat de comunicarea sporadica si de lipsa nuantelor si a privirilor.Bijbiiala printre sperante ,emotii si imaginatie nu face decit sa creasca confuzia impotriva careia lupt cu toate armele mele,reale sau imaginare.Nu mai vreau sa revin la senzatia de rautate pe care am trait-o in ultimii ani fata de iubire pentru ca traiesc cu impresia ca altadata frumusetea acestui sentiment pe care il simt acum nu va mai exista.Si poate ca aceasta incertitudine si aceasta speranta ii da acum o frumusete deosebita ,specialasi din pacate …dureroasa.Dar ce ar fi dargostea fara mister?Sa presupunem ca am trai unul aproape de celalalt..Ca ai fi fost libera si independenta..Cum ar fi fost?Cit de repede am fi ajuns sa ne cunoastem mult mai bine?Cind oare ne-am fi certat prima oara si din ce motive?Oare ne-am fi impartasit tainele sufletului ca acum sau ne-am fi marginit sa ne cunoastem doar facind dragoste?De obicei oamenii incearca sa-si stabileasca raporturile in cadrul unei relatii si sa-si impuna modul de a fi fara sa renunte la comoditatile de dinaintesi fara sa vrea sa faca prea multe compromisuri.Si cine iubeste mai mult este dispus sa lase dela el de dragul relatiei…De unde atita tristete?Nu e clar?In momentul in care mi-ai spus ca esti suparata pe mine nu a mai contat motivul .Era clar ca am facut ceva care meritaaceasta stare chiar daca nu intelegeam exact.N-as suporta sa te stiu suparata pe mine.pot accepta sa zicem despartirea din motive obiective dar nu supararea.Sau motive teoretice de inteles.Dar supararea implica o greseala,o atitudine gresita sau ceva asemanator.Daca gresesc imi asum totul dar nu vreau sa fiu acuzat fara vina.Apoi am vorbit si am vazut ca totusi iti pasa d emine,de ce simt si de starea mea.Nu sint un nimeni...eram distrus sufleteste.Acel “Teoretic da”avea intelesuri extrem de multe si eu le-am ales pe cele mai rele pentru mine.Ce sa-i fac.Experienta,bat-o vina.Plus supararea ta oarecum nedefinita se suprapunea peste.Acum sint fericit pentru ca am vorbit.Nu stiu cit va dura dar imi traiesc momentul…Stiu eu ce va fi?Si atunci de ce sa nu-mi traiesc momentul?
-Nu putem isnsaila la nesfirsit momente ,unul dupa celalalt in speranta ca asta va insemna ceva ..Nu se naste decit un fel de plasa prin ochiurile careia vor curge la nesfirsit frustrari si lacrimi.Iubirea pe bucati nu este o solutie si nu va putea sa ne ofere nici un moment de stralucire..Vrei sa furam vietii citeva secunde cu care sa ne amagim ca traim o dragoste adevarata…Si poate ca si eu te iubesc dar este prea tirziu.Nu mai putem da timpul inapoi si de aceea ar trebui sa ne multumim cu un prezent concret si sa ne imbatam cu un posibil viitor ,iluzoriu si improbabil ..Si atunci ce sa facem ?E bine sa distrugem ce avem pentru ceva ce cred ca nu vom avea niciodata?Mai bine ne retragem acum inainte de inceperea adevaratului supliciu ….Stiu ca ai sa ma urasti imediat dar asta inseamna ca odata si odata iti va trece.Hai sa ne luam la revedere in speranta ca peste ani ne vom privi in ochi cu nostalgie.Sa incercam sa fim cu o secunda mai intelepti pentru altfel nu ne asteapta decit deziluzii..
-Nu voi putea sa te urasc niciodata pentru ca desi am impresia ca nu ma iubesti,eu o fac asa cum stiu eu mai frumos.Si nu cred ca voi putea sa-ti reprosez ceva.A ma retrage ar insemna sa arunc la cos un sentiment mult prea important pentru mine si nu pot da cu piciorul in el .Senzatia ar fi de tristete si as trai cu impresia ca te ranesc si pe tine,macar un pic si nu vreau.Inteleciunea insa nu poate intra in contextul actual.Ai iubit vreodata dupa cum ti-a dictat intelepciunea?De ce am impresia ca ma impingi spre esafod?Nu vreau sa se termine nimic si daca vreau pot inventa tot felul de urmari ..Te-as cere in casatorie miine dimineata sau emigram in America und sa fim Bonnie si Clyde sau in Sudan sau Groenlanda sau hai sa naufragiem pe o insula pustie si sa fim Robinson Crusoe si omul Vineri,sau femeia Vineri si dupa cum vezi toate sint toate sint frumoase .Nici urma de deziluzie ..Ai trecut prea repede laq finalul catastrofic.Imi pare rau ca m-am lasat dus de cuvinte.Chiar vrei sa se termine acum totul ?Sa nu ne mai vedem niciodata?
-Nu folosesc cuvinte ca niciodata ,intitdeauna,de fiecare data..Sint prea absolute si viata ne rezerva atitea surprize incit exista sanse mari sa nu fie respectate.Sint convinsa ca daca as dori sa ma urasti ai ajunge sa o faci.Evident ,nu am motive sa o fac si ca atare ar fi o absurdiutate,dar ar fi posibil.Intelepciunea nu poate schimba sentimentele dar incerc sa traiesc pe de alta parte dupa regula a ceea ce trebuie sa fac.Incerc.Nu te imping spre esafod,cel putin nu in mod constient,dar ti-am mai spus ce pot si ce nu pot sa fac in relatia asta .Si acest lucru ramine cert si nu este un scenariu.De aceea iti mai spun odata,decizia este la tine pentru ca cel care risca sa sufere mai mult esti tu .Iar eu nu vreau sa te fac sa suferi dar mi-e teama ca nu stiu sa fac altfel lucrurile.Eu n-as dori sa punem puct pentru ca imi place ceea ce este acum …vorbim ,schimbam idei …dar decit sa te fac sa te doara atit de tare..mai bine sa se termine.Tu vrei sa fi Robinson Crusoe cind de fapt te-ai transformat in Don Quijote iar pe mine in Dulcineea.Asta inseamna de fapt ca eu nu exist decit in mintea ta sau poate ca nu exist de loc…Iar cel mai rau este ca reale sint doar morile de vint cu care nu incetezi nici o clipa sa te lupti in speranta unei mintuiri printr-o dragoste imposibila….Mi s-au umezit ochii si ma simt mizerabil.
Simt zapada care mi se topeste pe git si vintul rece care imi sufla prin par.Mi-au inghetat picioarele.Nu mai am chibrituri si nu mai am nici chef sa ma duc in alta parte.Poate doar la urmatoarea vitrina .E cu rochii de mireasa.Am vazut-o de mult dar parca mi-a fost frica sa ajung in fata ei .Stiu ca esti acolo imbracata in cea mai frumoasa rochie.Alba si imaculata linga un domn bine imbracat in frac negru cu papion argintiu,un manechin cu figura imposibil de frumoasa.Te vad.Ma uit in ochii tai cum stai dreapta si frumoasa.Iar rochia alba iti vine minunat.
-Te rog ,nu stinge lumina.Mai lasa-ma sa te privesc citeva clipe
-Nu mai sta.E frig si desigur ai inghetat.Du-te acasa,n-ai ce vedea aici.Un manechin in rochie de mireasa nu inseamna nimic.Hai ,te rog,pleaca.Nu incerca sa privesti in urma.Sint atitea strazi in orasul acesta unde nu bate vintul si nu ninge, pline de oameni vii,de femei frumoase si calde,de sentimente mai bune si mai reale.Hai du-te acasa.
-Acasa oricum nu ma asteapta nimeni .Ce sa fac?Singur intre peretii mei simt ca ma sufo.Mai bine stau aici cu tine si te rog nu stinge lumina.Te iubesc atit de mult.Uite ,ma asez aici ,pe jos,la picioarele tale.Dau un pic zapada la o parte si stau .Nu te deranjez ,ma uit doar le tine.Doamne ,ce frumoasa esti…Iti simt mina pe obraz.Multumesc.Am sa ma incalzesc cu ea pina dimineata..Sper sa nu adorm.Te iubesc atit de mult
Dimineata.E cald si soarele stralucitor se iteste de dupa cladiri inecind in lumina proaspata toate strazile.Citiva maturatori sint strinsi in lurul unui trup intins pe troruar.Au chemat politia si privesc curiosi de dupa oamenii legii la omul care parce doarme.E mort.Pe fata lui un zimbet stins parca atirna.E bine imbracat ,cu un frac negru si in piept are prinsa o floare de nunta,de mire.Politistii scriu incet ,parca plictisiti,un pic mirati de degeraturile omuluiCe naiba ca doar n-a murit in frigider?E mijlocul verii.L-au cautat in buzunare dupa acte dar n-au gasit decit o cutie plina de chibrituri.Caldura creste.Vine o masina de la institutul medico-legal.Pina acolo sigur o sa-i fure hainele si pantofii pentru ca sint de buna calitate.Din vitrina ,un manechin in rochie de mireasa plinge.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. O lume fara iubire (neterminata)
  2. Un pitic
  3. Anticariat
  4. Suna-L pe Dumnezeu !
  5. Hai sa ne imaginam !
  6. Violul
  7. Loterie
  8. Drumul pina la metrou (neterminata)
  9. Nasterea

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii