M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Epilog
2. Cheia norocului
3. Mirare
4. Tãcere
5. Buza ta de sus
6. Neant
7. Unde se termina iubirea
8. Limbaj
9. Mã doare
10. Mãnunchiuri
11. Nebun dupã tine
12. Fluturii
13. Prin mine
14. Sãrutul încrâncenat și singur
15. Mecanism matematic și misogin
16. Înãuntru fãrã de sfârșit
17. Am sã plec din mine
18. Când vei pleca
19. Labirintul
20. Tristețe