Adrian Furnicã

Risipirea

Iubitei mele, într-o zi, i-am spus
C-aș vrea s-o pãrãsesc
Și-n locul ei sã strâng în brațe cerul
Iar inima sã-mi fie nor
Cãci mi-e prea grea de dragoste
Și sufletul sã-mi fie vânt
Sã poatã zbura nestingherit în lume.
Și doar privirea mea sã o caute
Mereu, pe ea, din înalt.
Iubita mea, atunci,
Cu ochii triști
M-a strâns în cãușul palmei
Și vãrsând o lacrimã de dorul meu
M-a suflat ușor
Împrãștiindu-mã în cele patru zãri.


Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Epilog
  2. Tristeți sublim uitate
  3. Univers infinit de plăceri
  4. Altfel, de ce?
  5. Acolo unde se termina iubirea
  6. Nãpãdit
  7. Ma uit in largul marii caprui
  8. Mirare
  9. Tãcere
  10. Tristețea de a te fi cunoscut
  11. Lupta
  12. Atât de departe
  13. Acest sentiment
  14. Peste tine
  15. Jocul
  16. Încã o lacrimã...
  17. Nebãnuita neputințã
  18. Simțuri
  19. Indigestie
  20. Nu te-am cunoscut niciodatã

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii