Adrian Furnicã

Te iubesc

Am simțit cum zâmbetul tãu
Îmi transformã
Brațele goale
Cãzute la pãmânt
În aripi,
Cum mã învațã sã zbor
Cãtre înaltul gândurilor
Amețit de infinitul de culoare
Pe care mi l-ai dezvãluit
Din nimic
Am vãzut cum lumea
Nu mai este doar un deșert
De cenușã
Apãsãtor și gri

Iar visele nãscute
Libere
Din umbra lor
Îngânã simplu doar

Te iubesc.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Mãnunchiuri
  2. Biografie
  3. Nu te-am cunoscut niciodatã
  4. Sãrutul încrâncenat și singur
  5. Altfel, de ce?
  6. Mirare
  7. Suspinul
  8. Acolo unde se termina iubirea
  9. Idei
  10. Univers infinit de plăceri
  11. Întuneric
  12. Oarecum perfect
  13. Nebun dupã tine
  14. Somnul de dinainte
  15. Rãscruce
  16. Unde ar fi trebuit sã fii
  17. O mânã de sentimente
  18. Alb
  19. Ma uit in largul marii caprui
  20. Buze tari

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii