Adrian Furnicã

Tristețe

De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Poate cine știe…
  2. Cuvinte mai moi
  3. Fluturii
  4. Noapte liniștitã
  5. În spatele urechii
  6. În direcția ta
  7. Senzații
  8. Licurici
  9. Ochii tãi
  10. Dragoste de vânzare
  11. De ce-mi lipsești
  12. Aproape
  13. O singurã ființã
  14. Definitiv
  15. Cum te visez?
  16. Revelația
  17. Conținut
  18. Nu te-am cunoscut niciodatã
  19. Tãcere
  20. În urma mea

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii