Adrian Furnicã

Esti prea vie




Esti prea vie
Si neastimparata
Pentru a ramine afara din mine
Imaginea ta ascunde toate mastile
Pe care ti le pui citeodata
Si te vad
Stralucitoare dupa fiecare nor
Chiar daca te ascunzi
Impotrivindu-te
Zimbetului meu
Doar tu ma poti desparti
De tristetea mea
Si doar tu nu ma poti face
Sa sufar
Esti prea vie
Ca sa te transformi intr-o
Himera
Esti prea prezenta ca sa fi
O amintire
Si numai mingiierea ta este
Intiparita
Pe pielea de pe coapse
Iar zimbetul tau ma trimite
Sa ating cerul violet
In timp ce pasesc cu hotarire
Peste pragul buzelor tale
Respir prin gura ta
Si simt peste tot in mine
Singele nostru imperecheat
Ca o transfuzie de lumina
Esti prea vie
Ca sa nu cer un bis
Cind ramin suspendat in visare
Simtindu-mi ochii lacrimind
De atitea stele care-mi cad
In priviri
Esti prea vie ca sa nu te iubesc
Pina mor

      Comentarii (2):

Superba...

\"ca o transfuzie de lumina\"... ce surpriza frumoasa...

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Cadavrele cuvintelor
  2. Zâmbet rece
  3. Indigestie
  4. Limbaj
  5. În urma mea
  6. Disperare
  7. Somnul tãu
  8. Dorința
  9. Patã de culoare
  10. Singur în mine
  11. Conținut
  12. Noi
  13. Tristețe
  14. Nud îmbãtãtor
  15. Hibernare
  16. Dorințe nemãrturisite
  17. Cautare
  18. Cerc floral
  19. Incertitudine
  20. Inventar

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii