Adrian Furnicã

Severin, Lucescu şi Onoarea

Onoarea nu este o îndatorire. Este opţională. O ai şi te raportezi la ea cum crezi mai bine de cuviinţă. Dacă înseamnă ceva pentru tine, lumea te va respecta. Chiar şi adversarii. Din păcate, în societatea românească acest concept a cam dispărut. Ba chiar pare desuet în marea mocirlă în care se complace lumea din jurul nostru. Prea puţini dintre compatrioţii noştrii reuşesc să inspire onoare celor din jur pentru că nu mai crede aproape nimeni în ea. Dacă în trecut era asimilată cu ceva bun, de urmat, în zilele astea ,e clar, nu mai aduce decât nemulţumire. Demisia este un act de onoare, de exemplu. Întrucât se împletea foarte bine cu un alt termen, acela de respect, amândoi termenii au început să pălească, să dispară încet, să se estompeze. Mai presus de toate un om onorabil ştie să-şi recunoască greşeala, eşecul, să-şi asume faptele. Şi cu siguranţă nu e egoist. De obicei o conduită onorabilă va naşte respect. Şi pentru ceilalţi şi al celor din jur pentru persoana în cauză.

Oamenii se nasc egali şi mor la fel. Diferenţa este dată de felul în care trăieşti şi nu mă refer la bunurile materiale, ci la felul în care reuşim să ne raportăm faţă de realităţile vieţii. Şi, bineînţeles, de felul în care răspundem încercărilor. De multă vreme suntem bombardaţi pe toate căile de incultură, de ipocrizie, de minciună, iar noi, cei care alcătuim societatea încercăm să rezistăm cum ne pricepem mai bine. Se întâmplă, fără să vrem, să abdicăm, ne lăsăm târâţi de val în vâltoare, o luăm în jos lovindu-ne de mitocănie şi prost gust şi nu mai ştim să reacţionăm cu onoare. E foarte greu să-ţi exprimi valorile când cei din jur nu te înţeleg, te descurajează, te atacă. De aceea omul se adaptează contextului. După această experienţă, educaţia, gândurile şi mintea noastră ar trebui să-şi ceară scuze şi în urma unei autoanalize să tragă nişte învăţăminte pe care să le folosească pe mai departe. Kant spunea că onoarea îţi asigură independenţa ca fiinţă umană. Răspunzi numai în faţa valorilor pe care ţi le-ai asumat, deşi vei fi acuzat de rigiditate. Când îţi dai demisia dintr-o funcţie, o parte din onoarea pe care vrei să o impui se salvează. Îţi asigură doza de demnitate care să te ajute să treci mai departe cu capul sus, te ajută în lupta în urma căreia vrei să-ţi demonstrezi nevinovăţia. Iar dacă reuşeşti, toţi duşmanii, toţi oponenţii îşi vor recunoaşte greşeala şi poate, dacă şi ei au onoare, îşi vor cere la rândul lor scuze.Dacă nu, vei rămâne doar cu conştiinţa curată şi cu recunoaşterea celor din jur că ai coloană vertebrală. A celor care însă contează. N-ar trebui să te intereseze ceilalţi. Evident că s-ar putea, prin demisie, să te îndepărtezi de ciolan, de bani, de o poziţie recunoscută, de lumina reflectoarelor. A te agăţa de o funcţie numai pentru că e bine remunerată e o mojicie. Pleacă, dovedeşte-ţi nevinovăţia şi întoarce-te cu capul sus. Sau recunoaşte-ţi neputinţa şi nepriceperea şi după ce mai înveţi, revin-o. Ce valoare mai are continuarea unei activităţi atunci când te fluieră tot Parlamentul European, chiar dacă eşti nevinovat? Ce importanţă mai are meciul următor când te-ai făcut de râs şi rezultatele de până acum te recomandă la o lungă reflecţie şi nu la antrenorat? Un om onorabil va face ce trebuie, chiar dacă îi convine sau nu. Banii nu spală petele de pe conştiinţă şi nici nu şterge amintirile celor din jur, oricât de mulţi ai avea. Unii nu uită că s-a propus, ca o comisie să analizeze de ce apa din România are doi atomi de hidrogen în moleculă la un atom de oxigen. Îţi poţi găsi un refugiu într-o altă comunitate, dar care se va poziţiona la alt nivel al conştiinţei, al valorilor. Partea proastă este că lipsa onoarei este potentată de lipsa acută a fricii de ridicol şi a ruşinii, şi de o prezenţă de-a dreptul ocultă a neruşinării, fiind de altfel şi foarte productivă. Iar la sfârşit afundarea în propria nesimţire, în mlaştina propriilor avantaje devine un deziderat esenţial fără de care nu mai poţi trăi. Iar cel mai prost lucru este că influenţaţi şi pe alţii, arătându-le că e mai bine să fi avut decât onorabil. Aţi înţeles mesajul domnule Severin, domnule Lucescu? Dar dumneavoastră domnilor politicieni?

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Religia in scoala ? Doar cu bon fiscal !
  2. Eu cind iubesc, iubesc
  3. Olimpiade şi copii olimpici. Ce gust amar!
  4. Apararea inexistentei...
  5. Gemenii Toxici vor să guverneze!
  6. Pescarusul lui Claudiu Goga sau Cehov contemporanul la Teatrul de Comedie
  7. Cine uita, nu merita ! Ziua nationala a Veteranilor de Razboi...
  8. Ghinion ca a nins
  9. Ura de dupa amiaza
  10. Concluzia dupa inca un drum la Craiova...
  11. De ce nu-mi trebuie 8 martie !
  12. Aripa Isterica din PNL trebuie sa-si schimbe discursul
  13. Nea Gogu de la scularie
  14. Cum ne salveaza de sub darimaturi Oprescu
  15. Nu avem decit de pierdut
  16. Maşina şi viaţa sexuală
  17. Protestăm şi fugim la bere
  18. Fotbalul se joacă în altă parte
  19. Cea mai tare scoala de business in IT
  20. 40% mediocritate prin lege

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii