Adrian Furnicã

Să jure şefii de sindicate din vămi!

Acţiunile din vămile noastre mă lasă rece. A aflat şi bărbatul ce ştia tot satul. Adică statul. Că în România intră prin vămi ţigări de contrabandă. Sau cel puţin aşa pare. Că domnii de prin guvern, partide, sindicate, Senat, Camera Deputaţilor care apar pe la televizor nu aveau habar că există trafic de ţigări în România încă din cele mai vechi timpuri, numele lui Truţulescu putând fi alăturat de către ei pesemne cu vreun ONG care luptă pentru egalitatea în drepturi a gospodinelor, să zicem. Ţigările fără timbre de prin pieţe afişate pe tarabe, cu ostentaiţie parcă, de nişte amărâţi împinşi la înaintare ajungeau acolo din săpături arheologice. Vilele şi averile băieţilor din vămi erau invizibile sau erau toate picate din văzduh precum căsuţa lui Dorothy în tărâmul lui Oz. Porecla lui Dinu Gheorghe de la Rapid de "Vamă" vine de la parohul bisericii prin preajma căreia a copilărit omul. Şi tot aşa. Brusc, peste tot se discută despre această acţiune ca şi cum ar fi una surprinzătoare şi inedită. De ce se face şi de ce tocmai acum? Habar n-am şi nici nu mă interesează. Oricum trebuia făcută. De ce aşa, cu circ mediatic? Nu contează. Ce pedepse se vor aplica? Nu e important.

Atunci care e rostul acestei acţiuni? Încă nu-l ştiu. Dar cu siguranţă îl vom vedea. Dar nu acum ci peste un an, doi, trei. Dacă vom merge în piaţă şi vom găsi la tarabe în 2012 ţigări de contrabandă fără timbru atunci totul e de pomană. E de imagine. E ca un tapet din acela frumos cu peisaje pus peste un perete scorojit, mucegăit, plin de găuri. Nu are nici o valoare acţiunea de acum dacă va avea ca finalitate doar îndepărtarea din vămi a vameşilor cercetaţi acum şi plimbaţi cu elicopterele la Bucureşti şi de mâine sau hai să zicem în trei luni tot traficul se reia. Presa îşi face treaba şi publică informaţii despre ce se întâmplă, analizează, întoarce pe toate feţele, incită şi comentează. Moderatorii tv scot în evidenţă şi supun dezabterii aspectele cele mai şocante şi mai revoltătoare, în condiţiile sărăciei din România, cuantumul banilor obţinuţi din şpagă fiind cel mai important aspect. Într-o săptămână subiectul va deveni desuet şi plictisitor dacă nu mai apar alte dezvăluiri şi dacă nu încep să cadă de pe tabla de şah turele şi regina sau regele. Atunci se mai prelungeşte circul în presă încă o săptămână sau două. Şi după aia vor apărea alte subiecte mai spumoase. Sau dacă nu, ne întoarcem cu toţii la accidentele din trafic sau de pe la nu ştiu ce combinate care să ţină audienţa trează până la noul caz sforăitor. Dacă însă vom vedea că vor creşte vânzările de ţigări timbrate, taxele plătite de multinaţionalele din domeniu vor sări mult datorită creşterii cifrelor de afaceri, dacă în pieţe nu vor mai fi ţigări pe sub mână, atunci toată această zbaterea de acum nu va fi fost degeaba, iar statul neştiutor va da semne că a devenit conştient şi vigilent.
Şi cum vă spuneam, acţiunile din vămi mă lasă rece pentru că eu sunt nefumător. Cu siguranţă însă voi fi mulţumit dacă statul va avea pe viitor mai multe taxe şi impozite din vânzarea ţigărilor pe cale legală.

P.S. Cu mai bine de 10 ani în urmă apăruse un banc. Se făcea că doi vameşi stăteau de vorba: "Băi, mâine e ziua lu' şefu. Ce-i luăm şi noi cadou?". "Eu zic să-i luăm un gipan" "Băi, e cam puţin", "Atunci să-i luăm o garsonieră?" "Băi, tot e puţin" "Gata, ştiu. Îl lăsăm singur pe tură o zi" "Aaaa, asta nu se poate. E prea mult".
Şi mi-ar plăcea să-l aud pe vocalul şi omniprezentul domn Marica de la sindicat că se jură pe sănătate, sex şi carieră că habar nu avea de ce se întâmplă în vămile din România. Iar dacă se consideră victime, vameşii arestaţi să spună sus şi tare unde ajungeau banii de la ei.


      Comentarii (1):

bai furnicutza, hai sa te fac fericit fiindca vad ca nu te comenteaza nici dracul.Ia explica-ne cum de sarisi din enumerarea aia a tuturor institutiilor statului fix Presedintia ? Unde a fost Basescu intre 2005 si 2010 ? Pe alta planeta pe care SRI nu-l informa de cloaca din vami ? Sau esti doar un biet pupinbasist si tu si vrei doar sa-ti justifici bacsisul ? In alta ordine de idei da-mi voie sa-ti explic de ce esti prost facut gramada. Zici ca \"acţiunile din vămi mă lasă rece pentru că eu sunt nefumător \" ? Intelighentule, prin vami intra si drogurile pe care sper ca intr-o zi copiii tai sa le cumpere Pe mine ma lasa rece: n-am copii Hai pa, sper sa intelegi ceva desi m-ar mira

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Eurabia, un continent pe cale de aparitie !!
  2. Guvernarea nu e concurs de frumuseţe
  3. Guvernul in audienta la Roger Waters
  4. Protestăm şi fugim la bere
  5. Tigaia ca factor de uniformizare...sau scurt exercitiu de filozofie sociala
  6. O campanie cu miros de hazna
  7. Iertarea...
  8. Cristian Paturca, un om uitat
  9. Speranta, dragostea mea
  10. Doamnelor şi domnilor doctori, respect…
  11. Moarte caşcavalului!
  12. Viata intr-un bordel
  13. Gheorghe Udrişte, vărul lui Jules Verne
  14. Educatia prin cafea
  15. Aripa Isterica din PNL trebuie sa-si schimbe discursul
  16. Nu e Guvernul vinovat de criza mondialã
  17. Isteria salveaza Romania
  18. Nu aveti un foc ?
  19. Atunci i-am condamnat pe toti la moarte
  20. Nea Gogu de la scularie

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii